Volkswagen investeşte 33 miliarde de euro în vehiculele electrice până în 2024

Volkswagen AG va investi 33 miliarde de euro (38,60 miliarde de dolari) în mobilitatea electrică, până în 2024, a informat cel mai mare producător auto european la adunarea anuală care a avut loc online, transmit Xinhua şi DPA.
Economica.net - J, 01 oct. 2020, 09:00
Volkswagen investeşte 33 miliarde de euro în vehiculele electrice până în 2024

Scopul investiţiei este ca Volkswagen „să devină lider pe piaţa vehiculelor electrice”, a precizat VW, care a anunţat de asemenea o investiţie suplimentară de 14 miliarde de euro la divizia IT şi la cea care se ocupă de conducerea autonomă.

„Transformarea grupului nu este afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19) ci este accelerată”, a afirmat directorul general al Volkswagen, Herbert Diess.

Dar efectele pandemiei „se simt cu siguranţă”, a adăugat şeful VW, anunţând că în primele opt luni din acest an vânzările grupului pe plan global au scăzut cu 21,5%, la 5,6 milioane de vehicule.

Fără a da cifre exacte, Herbert Diess a precizat că Volkswagen se aşteaptă în 2020 „la un declin sever al câştigurilor”, comparativ cu 2019, iar vânzările vor fi mult mai scăzute faţă de anul trecut.

De asemenea, şeful VW a subliniat importanţa Chinei – cea mai mare piaţă auto globală – în dezvoltarea vehiculelor electrice.

„Creşterea pe piaţa auto chineză va fi predominant pe segmentul vehiculelor electrice în acest deceniu”, a declarat Diess.

Luna trecută, Stephan Wollenstein, şeful subsidiarei chineze a VW, a anunţat că Volkswagen AG şi trei societăţi mixte locale intenţionează să investească în China aproximativ 15 miliarde de euro (17,44 miliarde de dolari) în mobilitatea electrică, în perioada 2020 – 2024.

Cu investiţia Volkswagen şi a celor trei societăţi mixte pe care le deţine în China cu FAW Group, SAIC Motor şi JAC, producătorul auto german va construi 15 modele diferite de vehicule electrice sau hibrid plug-in până în 2025.

Vehiculele vor fi construite folosindu-se platforma Modular Electric Drive (MEB) a celor de la VW la două fabrici din China, din octombrie. Bateriile pentru vehiculele electrice vor fi furnizate de firmele CATL, Guoxuan şi A123.

Directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, a anunţat că firma are ca obiectiv livrarea a 26 de milioane de vehicule electrice până în 2029, majoritatea în China.

În primele şase luni din 2020, Volkswagen a înregistrat pierderi înainte de taxe de 1,4 miliarde de euro, faţă de un profit înainte de taxe de 9,6 miliarde de euro în primul semestru din 2019. Veniturile au scăzut cu 23%, la 96 miliarde de euro.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar numărul cazurilor de urgență extremă este redus
Războiul din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: În prezent sunt 14.000 de cetățeni români în Emiratele Arabe Unite, dar ...
În prezent sunt 14.000 de cetăţeni români în Emiratele Arabe Unite, dar există un număr minim de cazuri de urgenţă extremă, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu,......
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare cu 48% mai mică față de maxmul din octombrie 2025
Bitcoin încheie luna februarie în coborâre, înregistrând cinci luni consecutive de scăderi, și a ajuns la o valoare ...
Bitcoin a încheiat luna februarie în scădere cu 15%, înregistrând cinci luni consecutive de pierderi și o scădere ...
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat astăzi modelul iPhone 17e, la un preț de pornire de 599 de dolari
Apple a lansat luni iPhone 17e, cel mai accesibil model al său de smartphone cu o capacitate de stocare de 256 gigabiţi ...
ABADL a depistat anul trecut 105 construcții ilegale pe plajă, iar 86% dintre acestea au fost dezafectate de către operatorii economici
ABADL a depistat anul trecut 105 construcții ilegale pe plajă, iar 86% dintre acestea au fost dezafectate de către operatorii ...
Peste o sută de beach-baruri au fost depistate că funcţionau ilegal, vara trecută, pe litoralul românesc, 86% dintre ...