Washingtonul și Moscova discută cu privire la modalitatea prin care SUA ar putea ajuta pentru la reluarea livrărilor de gaze rusești spre Europa – surse Reuters

Într-un moment în care relaţiile energetice dintre Europa şi Rusia au îngheţat, oficiali de la Washington şi Moscova au purtat discuţii cu privire la modul în care SUA ar putea ajuta la reluarea vânzărilor de gaze ruseşti spre Europa, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 08 mai 2025, 18:15
Washingtonul și Moscova discută cu privire la modalitatea prin care SUA ar putea ajuta pentru la reluarea livrărilor de gaze rusești spre Europa - surse Reuters

Europa şi-a redus drastic importurile de gaze din Rusia, după debutul invaziei ruseşti din Ucraina, o decizie care i-a provocat grupului rus Gazprom pierderi de şapte miliarde de dolari în 2023.

Preşedintele SUA, Donald Trump face presiuni pentru un acord de pace în Ucraina, ceea ce creează perspectivele pentru un dezgheţ în comerţul cu gaze.

O sursă din apropierea discuţiilor bilaterale a dezvăluit că găsirea unui nou rol pentru Moscova pe piaţa de gaze a Uniunii Europene ar putea ajuta la încheierea unui acord de pace cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Chiar dacă o mare parte a Europei şi-a găsit un furnizor alternativ, există în continuare unii cumpărători de gaze ruseşti, iar oficialii din industrie spun că ar putea reveni şi alţi cumpărători după ce se va ajunge la un acord de pace.

În ceea ce priveşte Rusia, nimic nu a lovit mai mult economia decât pierderea celei mai mari părţi din piaţa europeană a gazelor. Acum Rusia acoperă 19% din cererea de gaze a Europei, faţă de 40% în urmă cu trei ani, şi livrările ruseşti constau în principal în gaze naturale lichefiate şi unele gaze livrate prin conducte via Turcia.

Potrivit Reuters, implicarea Washingtonului în reluarea vânzărilor de gaze ar putea ajuta Moscova să ocolească opoziţia politică faţă de Rusia care există în multe părţi ale Europei. De asemenea, implicarea SUA ar fi şi în beneficiul Washingtonului, oferindu-i vizibilitate şi, posibil, un anumit control, cu privire la ce cantităţi de gaze vor reveni în Europa, au dezvăluit două surse diplomatice şi o sursă de la Casa Albă.

Potrivit surselor consultate de Reuters, emisarul american Steve Witkoff şi emisarul economic special al preşedintelui Putin, Kirill Dmitriev, au purtat discuţii cu privire la gaze, în cadrul convorbirilor pentru pace.

În luna aprilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru revista franceză Le Point că Gazprom ar putea analiza vânzarea de gaze către Europa, dacă un nou proprietar ar prelua controlul asupra reţelei de conducte de gaze dintre Rusia şi Europa. Moscova este gata să îşi vândă gazele şi ştie că unele ţări europene vor în continuare să le cumpere, a spus Peskov în interviul pentru Le Point. „Există un vânzător de gaze şi există potenţiali cumpărători”, a precizat Peskov.

Cu privire la modul în care americanii ar putea să se implice, mai multe surse citate de Reuters au spus că până acum discuţiile au vizat posibilitatea ca investitorii americani să preia participaţii la gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania via Marea Baltică, sau în conducta care traversează Ucraina, sau chiar la gigantul rus Gazprom.

De asemenea, firmele americane ar putea acţiona drept cumpărători, achiziţionând gaze de la Gazprom şi livrându-le ulterior Europei, ca o modalitate pentru a calma opoziţia politică a Europei faţă de reluarea livrărilor de gaze ruseşti.

Kievul şi Washingtonul au semnat în data de 30 aprilie un acord privind mineralele, care include toate resursele naturale şi infrastructurile deţinute de Guvernul ucrainean dar care nu menţionează în mod explicit conducta de gaze.

„Dacă nivelul actual de angajament între Rusia şi SUA va continua, este foarte posibil să aibă loc o reluare a livrărilor de gaze ruseşti…implicând intermediari americani”, a spus o persoană din apropierea discuţiilor.

La rândul său, Gazprom, care este interesat să îşi reia vânzările în Europa, ar putea oferi clienţilor germani contracte mai scurte pe 24 de luni şi reduceri semnificative de preţuri. Tradiţional, gigantul rus a cerut cumpărătorilor să semneze contracte care să se întindă pe mai multe decenii.

Cu toate acestea, UE se opune la ideea reluării livrărilor de gaze ruseşti, şi în plus există şi alte obstacole care trebuie depăşite. Există, de asemenea, numeroase acţiuni în justiţie cu privire la încălcarea contractelor anterioare. Chiar în urmă cu două zolea, Bruxelles-ul a înaintat o foaie de parcurs pentru renunțarea totală la importurile energetice din Rusia, măsură care a stârnit proteste la Budapesta și Bratislava.

În plus, gazoductul Nord Stream a fost afectat de un sabotaj în luna septembrie 2022. Trei din cele patru conducte care formează Nord Stream au fost rupte, astfel că a mai rămas o singură ţeavă prin care pot fi pompate gaze.

Despre posibilitatea ca SUA să pună presiune pe Europa și în special pe Germania pentru a relua achiziția de gaze naturale din Rusia a vorbit la sfârșitul lunii martie și Serghei Lavrov. Într-un interviu la o televiziune rusă, ministrul a declarat va fi interesant de văzut „dacă americanii îşi vor folosi influenţa asupra Europei pentru a o determina să înceteze refuzarea gazului rusesc”.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar trebui eradicată și cere sancțiuni din partea SUA
Musk reacționează furios după ce Comisia Europeană a amendat X cu 120 de milioane de euro. Oligarhul crede că UE ar ...
Miliardarul american Elon Musk, patronul platformei X, a reacţionat dur sâmbătă la adresa Uniunii Europene, după ce în ajun Comisia Europeană a impus o amendă de 120 de milioane de euro......
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza
Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei ...
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar un pretext
Metoda prin care Rusia poate ataca România fără ca NATO să intervină. Expert în apărare: Războiul din Ucraina e doar ...
Rusia are metode prin care poate agresa România fără ca NATO să poată să intervină în baza celebrului Articol 5 și, ...
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific ...