Willem-Alexander devine rege în Olanda, după abdicarea reginei Beatrix

Prinţul moştenitor al Olandei, Willem-Alexander, a devenit rege, marţi la ora 10.10 (11.10 ora României), după semnarea de către mama sa, regina Beatrix, a actului de abdicare, relatează AFP.
Economica.net - mar, 30 apr. 2013, 08:39
Willem-Alexander devine rege în Olanda, după abdicarea reginei Beatrix

Willem-Alexander, în vârstă de 46 de ani, devine primul dintr-o generaţie nouă de suverani europeni care urcă pe tron, precum şi primul moştenitor de sex masculin al tronului olandez din 1890.

Căsătorit în 2002 cu argentinianca Maxima Zorreguieta, cu care a avut trei copii: prinţesa moştenitoare Catharina-Amalia, în vârstă de nouă ani, Alexia, şapte ani şi Ariane, şase ani. Tatălui Maximei, fost secretar de stat în perioada dictaturii argentiniene, nu i-a fost permis accesul la nunta fiicei sale şi nici nu va participa la întronarea lui Willem-Alexander.

Willem-Alexander a dovedit încă de la o vârstă fragedă că are o personalitate puternică. Suportând cu greu să fie mereu în lumina reflectoarelor, el a aruncat cu bulgări de zăpadă în jurnalişti în timpul vacanţelor în Austria şi, la vârsta de 11 ani, chiar a invitat presa olandeză să „dispară”, deranjat de aparatele de fotografiat ale jurnaliştilor.

Tot la 11 ani, el şi fraţii săi se amuzau aruncând cu ajutorul unui elastic proiectile făcute din folie de aluminiu, în timpul unei defilări oficiale organizate de Ziua Reginei, sărbătoarea naţională a Olandei.

El a avut o adolescenţă dificilă, iar părinţii săi, regina Beatrix şi Prinţul Claus, l-au trimis să-şi termine studiile secundare în Ţara Galilor, la o şcoală privată. El are imaginea unui tânăr dezinvolt, care declară pe un ton glumeţ că ar fi gata să lase tronul fratelui său.

Willem-Alexander va fi supranumit „Prinţul Pils”, o referire la cantităţile mari de bere pe care acesta le consuma în studenţie, în timpul studiilor în Istorie de la Universitatea din Leiden (vestul Olandei), pe care le-a început în 1987, imediat după încheierea stagiului militar în cadrul Marinei.

Potrivit fostului premier Ruud Lubbers, familia regală a ajuns chiar să se îndoiască de capacitatea lui Willem-Alexander de a ocupa tronul Olandei.

Cu toate acestea, odată studiile absolvite în 1993, el s-a pregătit să ocupe funcţia regală continuându-şi activitatea în cadrul diverselor corpuri ale armatei, ajungând chiar pilot de avioane de vânătoare şi călătorind în toată ţara.

Această transformare s-a petrecut treptat. Urmând paşii tatălui său, el a început să fie tot mai preocupat de problema apelor, efort care a culminat în 2006 prin numirea sa ca preşedinte al Consiliului Consultativ al ONU pentru ape.

În 1998 el a obţinut acordul Parlamentului de a deveni membru al Comitetului Internaţional Olimpic. Candidatura sa a divizat clasa politică, provocând controverse ca urmare a integrării sale în această instituţie afectată de numeroase scandaluri.

Din acel moment, prinţul a devenit pasionat de sport, practicând tenis, golf, navigaţie şi, bineînţeles, patinaj. În 1986 el a terminat o legendară cursă de patinaj, de 200 de kilometri lungime, în nordul Olandei.

Întâlnirea sa cu Maxima, în 1999, şi căsătoria din dragoste a acestora, care nu a putut fi împirdicată de refuzul impus tatălui ei de a participa la nuntă, l-au făcut popular. Potrivit soţiei sale, prinţul este „inteligent, tandru, puternic şi cu picioarele pe pământ”.

El este considerat mai apropiat de oameni şi mai progresist decât mama sa.

Willem-Alexander a asigurat într-un interviu, difuzat înaintea întronării sale, că doreşte să fie un rege de secol XXI şi nu un „fetişist al protocolului”.

În vederea întronării sale şi pentru a se dedica pe deplin funcţiei sale regale, el a renunţat la posturile pe care le ocupa în cadrul CIO şi mai ales în Consiliul Consultativ pentru ape.

Principalele abdicări ale suveranilor în lume

Abdicarea reginei Beatrix a Olandei, în vârstă de 75 de ani, în favoarea fiului său Willem-Alexander, după 33 de ani de domnie, nu este o excepţie, ea fiind precedată de alte abdicări importante, relatează AFP, care prezintă o listă a acestora.

– În Olanda a mai abdicat regina Juliana, la 30 aprilie 1980, data împlinirii vârstei de 71 de ani, în favoarea fiicei sale mai mari, Beatrix. Juliana la rândul ei fusese întronată în septembrie 1948, după abdicarea mamei sale, regina Wilhelmia.

– În Marea Britanie, Eduard al VIII-lea a trebuit să abdice la 12 decembrie 1936, pentru a se putea căsători cu Wallis Simpson, o americană divorţată, evitând astfel o eventuală criză constituţională gravă. După doar câteva luni de domnie, Eduard al VIII-lea a anunţat emoţionat că renunţă la tronul Marii Britanii.

Fratele său mai mic Albert, tatăl actualei regine Elizabeth II, a fost încoronat rege, purtând numele de George al VI-lea, în mai 1937.

– Victor-Emmanuel al III-lea, regele Italiei începând cu anul 1900, a abdicat la 9 mai 1946 din cauza colaborării cu regimul fascist al lui Mussolini. Fiul său, Umberto al II-lea, „Regele de mai”, a luat calea exilului în iunie acelaşi an, a doua zi după referendumul care instaura Republica.

– Mihai I al României a fost constrâns să abdice de către comunişti în decembrie 1947 şi exilat după câteva luni.

– Leopold al III-lea al Belgiei, întronat în 1934, un rege controversat pentru anumite acţiuni din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a abdicat la 16 iulie 1951 în favoarea fiului său, Baudouin I. El a încercat să evite riscurile unui război civil, în contextul întoarcerii pe tronul Belgiei, după şase ani de exil.

– Faruk I al Egiptului a abdicat în iulie 1952 în revoluţia condusă de Nasser, după 16 ani petrecuţi pe tronul ţării. Fiul său, Fuad al II-lea, îl succedă la tron, însă a fost constrâns să plece, alături de familia sa, în exil, un an mai târziu, după proclamarea Republicii, în iunie 1953.

– Marele duce Jean de Luxemburg a abdicat la 7 octombrie 2000, după o domnie de 36 de ani, lăsând locul fiului său cel mare, Prinţul Henri, devenit al şaselea mare duce al monarhiei luxemburgheze. Jean o urmase la rândul său pe mama sa, marea ducesă Charlotte, în urma abdicării din 1964.

– Regele Cambodgiei, Norodom Sihanouk, în vârstă de 81 de ani, a renunţat la coroană la 7 octombrie 2004, după o perioadă de câteva luni de spitalizare la Beijing, din cauza cancerului. Consiliul monarhic l-a ales drept succesor pe unul dintre fiii săi, prinţul Norodom Sihamoni. Urcat pentru prima dată pe tron în 1941, Sihanouk mai renunţase o dată la tron în 1955, în favoarea tatălui său, înainte de a redeveni monarh constituţional în 1993.

– În Liechtenstein, prinţul suveran Hans-Adam II a transmis în 2004 regenţa fiului său mai mare Alois.

Familiile monarhice ale Europei

Europa numără în prezent zece familii regale, reprezentate de trei regine, patru regi, doi prinţi şi un Mare Duce, informează AFP.

OLANDA: monarhie constituţională ereditară. În 1983 s-a introdus principiul absolut al primului născut, în care cel mai mare dintre copiii monarhului succede la tron, indiferent dacă este femeie sau bărbat.

Casa de Orania-Nassau ocupă tronul încă de la formarea Regatului Olandei, în 1815.

Actualul suveran, Regina Beatrix, în vârstă de 75 de ani este la putere din 1980, anul abdicării mamei sale, Regina Juliana. La 30 aprilie Beatrix va face acelaşi lucru, lăsând loc fiului săi Willem-Alexander, în vârstă de 46 de ani.

Moştenitoare va deveni astfel fiica mai mare a acestuia, Catharina-Amalia, în vârstă de nouă ani.

MAREA BRITANIE: monarhie constituţională ereditară. Regula primului născut de sex masculin va fi înlocuită cu principiul strict al primului născut, copilul cuplului William şi Kate fiind primul în ordinea succesiunii la tron, indiferent dacă va fi băiat sau fată.

Familia regală din Marea Britanie este Casa de Windsor. Aceasta a abandonat numele de Saxa-Coburg şi Gotha 1917, decizie motivată de sentimentul anti-german.

Suveranul actual este regina Elisabeth II, lider al Commonwealth şi Bisericii Anglicane, care a urcat pe tron în 1952, după decesul tatălui său, George al VI-lea.

Moştenitorul tronului este fiul acesteia, prinţul Charles, în vârstă de 64 de ani.

SPANIA: monarhie constituţională ereditară, bazată pe principiul primului născut de sex masculin.

Excluzând cele câteva întreruperi, dintre care ce mai lungă fiind în perioada 1931-1975, în contextul celei de-a Doua Republici şi apoi a dictaturii lui Franco, casa de Bourbon ocupă tronul Spaniei de la 1700, odată cu sosirea lui Filip al V-lea, nepotul regelui francez Ludovic al XIV-lea.

Actualul rege este Juan Carlos I, în vârstă de 75 de ani, aflat la putere din 1975, cunoscut pentru rolul decisiv pe care l-a jucat în tranziţia către democraţie.

Moştenitorul tronului este Prinţul Felipe, în vârstă de 45 de ani.

DANEMARCA: monarhie constituţională ereditară, din 2009 mergând pe principiul absolut al primului născut.

Casa de Oldenburg, ramură a familiei Glucksburg din 1863, aceeaşi dinastie care reprezintă Norvegia, ocupă tronul Danemarcei din 1448.

Actualul suveran este regina Margrethe II, în vârstă de 73 de ani, care l-a succedat, în 1972, pe tatăl său, Frederik al IX-lea.

Printul moştenitor este fiul său, Frederick, în vârstă de 44 de ani.

SUEDIA: monarhie constituţională ereditară, cu principiul abosolut al primului născut, implementat în 1980.

Casa regală este Casa de Bernadotte, descendentă a mareşalului Imperiului Francez Jean-Baptiste Bernadotte, aflată la putere la Stockholm din 1818. Aceeaşi dinastie a ocupat tronul Norvegiei până în 1905.

Actualul rege este Carl XVI Gutsaf, în vârstă de 67 de ani, care l-a succedat pe bunicul său, Gustaf VI Adolf în 1973.

Moştenitoarea tronului este Prinţesa Victoria, în prezent în vârstă de 35 de ani.

NORVEGIA: monarhie constituţională ereditară, bazată pe principiul absolut al primului născut, începând din 1990.

Casa de Oldenburg ocupă tronul Norvegiei din 1905, data destrămării Uniunii Suediei şi Norvegiei, şi apariţiei prinţului danez Carol (devenit Haakon VII).

Actualul rege este Harald al V-lea, în vârstă de 76 de ani, care l-a succedat pe tatăl său, Olav al V-lea, în 1991.

Prinţul moştenitor este Haakon Magnus, în vârstă de 39 de ani.

BELGIA: monarhie constituţională ereditară, bazată pe principiul absolut al primului născut, începând din 1991.

Numele casei regale este Casa Belgiei, preferat începând cu anul 1920 celui de Saxa-Coburg, considerat prea germanic. Această familie ocupă tronul Belgiei de la crearea Regatului din 1831 şi alegerea prinţului german Leopold de Saxa-Coburg-Saalfeld, devenit Leopold I.

Suvernanul actual este Regele Belgienilor Albert al II-lea, în vârstă de 78 de ani, care l-a succedat la tron pe fratele său Baudouin, decedat în 1993.

Prinţul moştenitor este Philippe, în vârstă de 53 de ani.

LUXEMBURG este un Mare Ducat ereditar, bazat pe principiul absolut al primului născut, începând cu 2011. Monarhie constituţională.

În secolul XIX, regele Olandei devine în acelaşi timp şi Mare Duce de Luxemburg. Începând cu 1890, a doua casă de Nassau va conduce Marele Ducat.

Actualul suveran este Marele Duce Henri, în vârstă de 58 de ani, care a ocupat tronul în urma abdicării tatălui său, Jean, în anul 2000.

Prinţul moştenitor este Guillaume, în vârstă de 31 de ani.

MONACO: principat ereditar, cu principiul primului născut de sex masculin şi monarhie constituţională din 1911.

Casa de Grimaldi este la putere din 1297, chiar dacă titlul de Principe de Monaco nu a fost utilizat până în 1612.

Suveranul actual este prinţul Albert al II-lea, în vârstă de 55 de ani, care l-a succedat pe tatăl său, Rainier al III-lea.

Moştenitoare este sora sa Carolina, în vârstă de 56 de ani, deoarece Albert nu are niciun copil rezultat în urma căsătoriei, până în prezent.

LIECHTENSTEIN: principat ereditar. Legea semi-salică prevede drept prioritar moştenitorul de sex masculin. Deşi este o monarhie constituţională, principele joacă un rol politic important.

La putere sa află Casa de Liechtenstein, începând cu 1608. Acest mic stat aflat între Elveţia şi Austria dobândeşte statutul de principat în 1719.

Suveranul actual este prinţul Hans-Adam al II-lea, în vârstă de 68 de ani, care l-a succedat pe tatăl său Franz Joseph al II-lea în 1989.

Moştenitorul tronului este Prinţul Alois, în vârstă de 44 de ani, regent începând cu anul 2004.

Te-ar mai putea interesa și
Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă
Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă
Promelek XXI își propune să capitalizeze pe oportunitățile din programele PNRR și AFM, punând accent pe soluțiile de încărcare pentru vehicule electrice și sisteme fotovoltaice adaptate......
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele la bănci au crescut cu 4,5%, în martie 2024 – date BNR
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna martie 2024 cu 0,3% faţă de luna anterioară, până ...
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Tesla promite noi maşini, „mai accesibile”, chiar dacă a renunţat la low-cost-ul Model 2
Constructorul american de automobile electrice Tesla a anunţat, marţi seara, că va introduce noi modele la începutul ...
Imigranţii calificaţi ajută economia spaniolă să devanseze alte economii europene
Imigranţii calificaţi ajută economia spaniolă să devanseze alte economii europene
Spania este ţara cu cea mai mare rată a şomajului din Europa, însă, pentru Sara Hernandez, un arhitect de sisteme informatice ...