10 predicţii pentru piaţa imobiliară în 2018. Investiţiile vor depăşi pragul de un miliard de euro

Specialiştii companiei de consultanţă imobiliară Colliers International apreciază că România poate depăşi performanţele economice ale celorlalte state din regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) şi în 2018, marcând încă un an foarte bun pentru domeniul imobiliar, scrie Mediafax.
Economica.net - Dum, 28 ian. 2018, 14:32
10 predicţii pentru piaţa imobiliară în 2018. Investiţiile vor depăşi pragul de un miliard de euro

„Cu toate că situaţia la nivel macroeconomic nu se mai bucură de aceleaşi fundamente solide comparativ cu anii anteriori, contextul economic va continua să fie favorabil tuturor segmentelor pieţei imobiliare”, se arată într-un comunicat al companiei.

Mai jos sunt principalele 10 tendinţe pe care Colliers International le asociază anului 2018.

1. Creşterea economică va încetini, însă rezultatele vor fi mai bune decât în majoritatea ţărilor din UE. „În 2017, PIB-ul a înregistrat o creştere de aproximativ 7%, datorită consumului privat şi exporturilor. Luând în considerare reducerea stimulentelor fiscale şi înăsprirea politicii monetare începând cu 2018, creşterea PIB va încetini până la un nivel mai sustenabil (spre 5%), însă România va continua să fie una dintre cele mai dinamice economii europene”.

2. Piaţa de investiţii va avea parte de o evoluţie spectaculoasă. „După acumularea în 2017 a unui volum investiţional uşor peste pragul de 0,9 miliarde de euro şi amânarea unor tranzacţii pentru anul următor, ne aşteptăm în 2018 la un volum total de peste 1 miliard de euro, susţinut de randamente mai atractive decât în alte ţări din regiune, o performanţă macroeconomică bună şi disponibilitatea băncilor de a oferi finanţare”.

3. Migraţia (internă şi externă) va deveni din ce în ce mai relevantă. „Tiparul migraţiei interne şi numeroase studii sugerează deja o preferinţă în creştere pentru principalele oraşe din România – Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi – în detrimentul Bucureştiului, astfel că marile companii vor viza extinderea sau înfiinţarea unor birouri în afara Capitalei. Un alt fenomen important de urmărit este cel al românilor care lucrează în alte ţări şi care ar putea începe să se întoarcă în ţară în număr mai mare”.

4. Segmentul industrial va continua să înregistreze rezultate bune. „În 2018, cererea din partea chiriaşilor va fi din ce în ce mai puternică, mai ales în condiţiile intensificării comerţului electronic, în timp ce numărul dezvoltărilor speculative va creşte”.

5. Infrastructura slabă va constitui în continuare o problemă. „Având în vedere situaţia fiscală şi rezultatele slabe ale absorbţiei fondurilor UE, nu ne aşteptăm să vedem o accelerare semnificativă în dezvoltarea infrastructurii”.

6. Piaţa de birouri din Bucureşti se va concentra pe noi poli. „Livrările de spaţii de birouri vor fi mai mari în 2018 faţă de anul trecut, iar noii poli – Centru-Vest, Piaţa Presei/Expoziţiei – vor fi absorbiţi uşor, însă dezvoltatorii devin mai precauţi”.

7. Piaţa forţei de muncă va fi mai încordată. „Dezechilibrul dintre cerere şi ofertă pe piaţa forţei de muncă a crescut, în timp ce absolvenţii cu un profil tehnic se dovedesc a fi prea puţini în comparaţie cu nevoile angajatorilor. Această piaţă extrem de competitivă a muncii ar putea limita abilităţile companiilor de a se extinde în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării, fapt ce va frâna, astfel, activitatea de pe piaţa de birouri din punct de vedere al închirierilor şi al noilor livrări”.

8. Noi spaţii de retail la nivel naţional. „În ceea ce priveşte segmentul de retail, nu au fost anunţate noi proiecte mari pentru Bucureşti în următorii ani, ci doar câteva extinderi. Investiţiile se vor concentra asupra îmbunătăţirii situaţiei oraşelor cu deficit de spaţii moderne de retail, inclusiv cele cu o populaţie sub 100.000-150.000 de locuitori”.

9. Retailul online nu va fi o ameninţare pentru centrele comerciale clasice. „În procesul decizional, românii doresc de regulă să vadă un produs înainte de a-l achiziţiona, ceea ce reprezintă un avantaj pentru mall-uri. Totuşi, pentru a face faţă mai bine viitorului, centrele comerciale trebuie să se definească drept destinaţii pentru petrecerea timpului liber. Mai mult spaţiu va fi alocat zonelor de food-court şi de servicii, precum cinema şi terenuri de joacă pentru copii”.

10. Cererea pentru terenuri va continua să vină din partea segmentului rezidenţial. „Luând în considerare creşterea salariilor şi a intenţiei de a achiziţiona o locuinţă, proiectele rezidenţiale vor continua să rămână principalele motoare ale cererii pentru terenuri. De asemenea, proiectele noi de birouri vor atrage probabil cererea pentru proiecte rezidenţiale în zonele învecinate”.

Colliers International Group Inc. (NASDAQ şi TSX: CIGI) este unul dintre liderii globali în domeniul consultanţei imobiliare, cu peste 15.000 specialişti care lucrează în 68 de ţări. Serviciile includ consultanţă şi execuţie strategică pentru vânzarea şi închirierea proprietăţii, finanţare, soluţii corporate globale, property, facility şi project management, workplace solutions, evaluare şi consultanţă fiscală, analiză şi studii de piaţă şi consultanţă în materie de leadership.

Te-ar mai putea interesa și
Dreptul internaţional îi permite unei ţări NATO să trimită trupe în Ucraina – experţi parlamentari germani
Dreptul internaţional îi permite unei ţări NATO să trimită trupe în Ucraina – experţi parlamentari germani
Desfăşurarea de către o ţară din NATO a unor forţe terestre în Ucraina nu ar însemna în mod automat că alte ţări din Alianţa Nord-Atlantică devin părţi la conflict, consideră......
Situaţia din Haiti este „cataclismică”: Bandele armate controlează circa 80% din capitala Port-au-Prince, iar criza alimentară s-a agravat – raport ONU
Situaţia din Haiti este „cataclismică”: Bandele armate controlează circa 80% din capitala Port-au-Prince, ...
Peste 1500 de oameni au fost ucişi în escaladarea violenţelor dintre bandele din Haiti de la începutul acestui an, arată ...
Salariile personalului de la sol al Lufthansa vor creşte până la 18%
Salariile personalului de la sol al Lufthansa vor creşte până la 18%
Personalul de la sol al Lufthansa va beneficia de o creştere a salariilor de până la 18%, după ce s-a ajuns la un acord ...
INS: Pensia medie lunară în România a ajuns la 2.113 lei, în 2023
INS: Pensia medie lunară în România a ajuns la 2.113 lei, în 2023
Pensia medie lunară a crescut cu 13,9%, în 2023, comparativ cu anul precedent, până la valoarea de 2.113 lei, a anunţat, ...