3 recorduri bătute de Petromidia în 2015, anul în care Rompetrol Rafinare a făcut profit pentru prima dată de la privatizare

Trecând prin scăderile de preţ ale ţiţeiului şi optimizări în activitate, Petromidia a bătut, anul trecut, mai multe recorduri în ceea ce priveşte producţia. Mai mult, a contribuit decisiv la trecerea pe profit a diviziei de rafinare a grupului Rompetrol.
Economica.net - mar, 16 feb. 2016, 21:59
3 recorduri bătute de Petromidia în 2015, anul în care Rompetrol Rafinare a făcut profit pentru prima dată de la privatizare

Rafinăria Petromidia a avut în 2015 cel mai bun an din istoria sa de după privatizare. A contribuit decisiv la trecerea pe profit a Rompetrol Rafinare, nucleul grupului Rompetrol, a prelucrat cea mai mare cantitate zilnică de ţiţei de la înfiinţarea rafinăriei, în 1979, şi a produs cea mai mare cantitate de motorină din istorie. Toate acestea, laolaltă cu rezultatele bune ale rafinăriei Vega Ploieşti, au făcut ca Rompetrol Rafinare să realizeze un profit net de 62 de milioane de dolari în 2015, după 10 ani la rând de pierdere.

„Petromidia, care asigură peste 40% din capacitatea de rafinare a României, a prelucrat 4,95 milioane tone materie primă în 2015, nivel similar recordului atins în 2014 (5,05 milioane tone) în condiţiile în care instalaţiile de producţie au fost oprite temporar pentru o perioadă de 40 de zile pentru revizia generală programată, operaţiune finalizată cu succes în condiţii de siguranţă optime. Peste 15.000 tone de materii prime au fost procesate pe zi în anul 2015, cea mai mare cantitate procesată de la punerea în funcţiune a Rafinăriei în 1979. Pentru al doilea an consecutiv, Rafinăria a atins un nivel record al randamentului pentru produse albe (benzină, motorină, Jet), de 85,7%” , se arată în comunicatul companiei privind rezultatele financiare ale Rompetrol Rafinare de anul trecut.

În 2015, Petromidia a produs cea mai mare cantitate de motorină din istoria sa, 2,47 milioane tone, la cel mai bun randament, 50%, faţă de 48,8% în 2014 şi 46% în 2013. Costul de procesare al ţiţeiului a scăzut la 17 dolari pe tonă.

Cât priveşte rafinăria Vega Ploieşti, parte a Rompetrol Rafinare, aceasta a procesat cantităţi record de bitum (80.000 tone) şi de hexan (71.000 tone), datorită calităţii îmbunătăţite a materiei prime şi creşterii cererii de pe piaţa regională.

Exporturile Rompetrol Rafinare şi-au menţinut trendul ascendent din punct de vedere cantitativ în 2015, fiind mai mari cu 2% comparativ cu cele din 2014. Valoarea exporturilor s-a ridicat la aproximativ 1,3 miliarde USD în 2015, nivel mai scăzut comparativ cu anul 2014.

Rompetrol Rafinare a cotizat la bugetul statului cu aproape 1,4 miliarde USD, 2015.   

Cifra de afaceri brută a depăşit valoarea de 3 miliarde dolari în anul 2015, în scădere cu 35% faţă de anul 2014, fiind influenţată de scăderea cotaţiilor internaţionale şi oprirea temporară a activităţii celor două rafinării, Petromidia şi Vega, pentru efectuarea reviziei programate din perioada octombrie – noiembrie 2015. Cantitatea de materie primă procesată a fost de 4,95 milioane tone în 2015, în scădere cu 2% faţă de anul trecut. Gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost de 76,48% în 2015.
Situaţiile financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ rezultatele Rompetrol Rafinare S.A. inclusiv activitatea de petrochimie și cele ale subsidiarelor Rompetrol Quality Control S.R.L., Rom Oil S.A., Rompetrol Downstream S.R.L., Rompetrol Logistics S.R.L. şi Rompetrol Gas S.R.L.

Rompetrol Rafinare face parte din grupul KazMunai Gaz, fiind cumpărată de la omul de afaceri Dinu Patriciu în 2007. Statul roman deţine 44,6% din companie.

Te-ar mai putea interesa și
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la progrese majore în utilizarea stablecoin, anul viitor va depăşi 2025 –......
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia orelor nocturne
Lege nouă pentru junk-food. Publicitatea la „mâncarea nesănătoasă”, în Marea Britanie, interzisă cu excepţia ...
Publicitatea pentru ceea ce este numit "junk food" - mâncare nesănătoasă, bogată în zaharuri, sare şi grăsimi saturate ...