Activele nete ale fondurilor deschise locale au atins 21,1 miliarde de lei, în iunie

Activele nete ale fondurilor deschise locale de investiţii au crescut cu 0,4%, de la începutul anului până în iunie, la 21,1 miliarde de lei, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF) remis, marţi, Agerpres.
Economica.net - mar, 12 iul. 2016, 13:15
Activele nete ale fondurilor deschise locale au atins 21,1 miliarde de lei, în iunie

‘Activele nete ale fondurilor deschise locale au fost în uşoară scădere în luna iunie (-0,2%), nivelul atins fiind de aproape 21,1 miliarde lei (4,66 miliarde euro). Creşterea de la începutul anului rămâne în continuare relativ modestă, de 0,4%. Fondurile locale au înregistrat în luna iunie ieşiri nete de 106 milioane lei (23,4 milioane euro), fiind vizate în special fondurile de obligaţiuni (-133 milioane lei), cele diversificate (-13,6 milioane lei) şi în mai mică măsură cele cu capital protejat (-7,4 milioane lei), de randament absolut (-5,3 milioane lei) şi de acţiuni (-2,7 milioane lei). O parte din ieşirile nete înregistrate de aceste categorii de fonduri au fost compensate de intrările nete ale fondurilor din categoria altele (+55,6 milioane lei) şi ale celor monetare (+0,7 milioane lei)’, se arată în comunicatul citat.

Activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au crescut cu 0,3% comparativ cu luna aprilie, până la nivelul de 2,37 miliarde lei (524,5 milioane euro) şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 0,5%.

‘Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 10,1% din totalul fondurilor deschise de investiţii, au înregistrat în luna iunie, spre deosebire de fondurile locale, subscrieri nete pozitive, de 4,4 milioane lei (0,97 milioane euro). Activele nete ale celor 21 de fonduri închise (locale şi străine) au crescut cu 2,8% în luna raportată până la 0,48 miliarde lei (105,7 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat intrări nete în luna iunie de 15,3 milioane lei (3,4 milioane euro)’, informează AAF.

Te-ar mai putea interesa și
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai mult decât restul țării și cum pot reduce cheltuia unii dintre ei
RCA și de peste 1.000 de euro calculat pentru șoferii din București în următoarele luni. De ce plătesc cu mult mai ...
Tariful de referință pentru RCA calculat pentru șoferii din București în luna noiembrie a acestui an, cu valabilitate pentru următoarele șase luni, ajunge la un maximum de 5.129 de lei, adică......
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare a controalelor fiscale
Val de controale ANAF: Remedii juridice împotriva actelor fiscale. Cum poți suspenda executarea silită a firmei ca urmare ...
Intensificarea controalelor ANAF din ultima perioadă evidențiază importanța unei apărări juridice proactive a contribuabililor, ...
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie 2026
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei de la i ianuarie ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat marţi seara că valoarea punctului în ambulatoriu creşte la 6,5 ...
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
ANAR: Barajul Paltinu funcționează în condiții sigure și este monitorizat permanent
Barajul Paltinu funcţionează în condiţii de siguranţă structurală, iar instituţia va continua monitorizarea permanentă ...