Air Canada Rouge a aterizat la Bucureşti. Cursele pentru iunie sunt vândute în proporţie de 90%

Operatorul aerian Air Canada Rouge a inaugurat astăzi, 8 iunie, zborul direct Montreal-Bucureşti. Este primul zbor direct dintre cele două ţări, după o absenţă de 15 ani, după ce Tarom a renunţat la zborurile transatlantice. A doua cursă operată de canadieni, Toronto-Bucureşti, va ateriza la Bucureşti pe 10 iunie. 
Andrada Ghira - vin, 08 iun. 2018, 09:04
Air Canada Rouge a aterizat la Bucureşti. Cursele pentru iunie sunt vândute în proporţie de 90%

„E o oportunitate specială pentru noi să începem zborurile spre România. CEO-ul nostru este de origine română şi este extrem de încântat de aceste rute. De asemenea, ne-am sincronizat perfect cu aniversarea centenarului, iar cu acest Boeing 767 vom aduce 40.000 de locuri între Canada şi România în primul an şi ne uităm la oportunităti de creştere pe această piaţă. Sunt foarte multe rezervări în avans şi suntem mulţumiţi de reacţia din piaţă. Ne aşteptăm la un sezon puternic şi încurajăm canadienii să descopere Bucureştiul”, a declarat Duncan Bureau, preşedintele Air Canada Rouge. 

Primul zbor al companiei a fost 100% plin, cu 282 de persoane la bord.

Oficialul Air Canada Rouge mai spune că gradul de încărcare pentru zborurile din această lună este de 90% şi se aşteaptă ca pentru zborurile din lunile următoare să fie şi mai mare. 

Compania va zbura doar până la începutul lunii octombrie. Întrebat de Economica.net dacă există posibilitatea menţinerii rutelor şi în programul de iarnă, Bureau spune că „dacă piaţa reacţionează bine şi avem o cerere puternică, am rămâne. Depinde foarte mult de cum reacţionează piaţa şi de disponibilitatea avioanelor noastre”. 

Air Canada a transportat anul trecut 48,1 milioane de pasageri şi oferă zboruri spre 270 de destinaţii. Compania este condusă de românul Călin Rovinescu, care a emigrat împreună cu familia pe când era copil.

Te-ar mai putea interesa și
Spirits România cere guvernului Bolojan înghețarea creșterii de 10% a accizelor de la 1 ianuarie 2026
Spirits România cere guvernului Bolojan înghețarea creșterii de 10% a accizelor de la 1 ianuarie 2026
Spirits România, asociație patronală care reunește principalii producători și importatori de băuturi spirtoase din România, solicită guvernului Bolojan printr-o scrisoare deschisă......
Decathlon a vândut de patru ori mai multe trotinete electrice anul acesta. Ce alte produse au mai cumpărat românii
Decathlon a vândut de patru ori mai multe trotinete electrice anul acesta. Ce alte produse au mai cumpărat românii
Decathlon România a vândut anul acesta de patru ori mai multe trotinete decât anul trecut, arată un comunicat de presă ...
Românii consumă cele mai puține fructe și legume dintre cetățenii UE
Românii consumă cele mai puține fructe și legume dintre cetățenii UE
Datele Eurostat prelucrate de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES), arată că România are ...
Fabrica Nokian Tyres din România a produs anvelopa cu numărul un milion în 2025 – FOTO
Fabrica Nokian Tyres din România a produs anvelopa cu numărul un milion în 2025 – FOTO
Fabrica Nokian Tyres din Oradea a produs pe 20 decembrie anvelopa cu numărul un milion, conform obiectivului stabilit pentru ...