Aproape 40.000 de locuri de muncă oferite la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Aproape 40.000 de locuri de muncă au fost oferite la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată, vineri, la nivel naţional. La acţiune au fost prezente peste 21.000 de persoane, dintre care aproape 10.000 absolvenţi de învăţământ. Au fost selectaţi în vederea încadrării 6.107 absolvenţi.
Economica.net - vin, 19 oct. 2018, 13:22
Aproape 40.000 de locuri de muncă oferite la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată vineri la nivel naţional, au fost oferite 38.941 locuri de muncă, iar 2.287 agenţi economici au oferit locuri de muncă în ramuri de activitate precum: restaurante şi alte activităţi de alimentaţie, industria alimentară, comerţ cu amănuntul, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, fabricarea produselor textile, lucrări de geniu civil, construcţii de clădiri, activităţi de investigaţie şi protecţie etc.

Astfel, 21.559 de persoane au participat la această acţiune, dintre care 9.915 absolvenţi de învăţământ. Au fost selectaţi în vederea încadrării 6.107 absolvenţi, cei mai mulţi fiind din judeţele: Buzău – 615, Timiş – 592, Suceava – 569, Iaşi – 533, Bihor – 402.

Pentru absolvenţii cu studii superioare au fost oferite locuri de muncă în următoarele profesii: inginer în diferite ramuri de activitate, economist, analist, consilier vânzări, manager, proiectant, şef departament etc.

Meseriile pentru care au fost oferite cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele fără studii superioare sunt: lucrător comercial, agent securitate, operator confecţioner articole textile, lăcătuş, manipulant mărfuri, electrician, casier, sudor, montator subansamble, şofer, ambalator manual, vânzător, confecţioner asamblor articole textile, operator calculator.

Cele mai multe locuri de muncă au fost oferite în municipiul Bucureşti – 7.983, Braşov – 2.100, Dolj – 1.990, Iaşi – 1.526, Galaţi – 1.443.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km, a anunțat ministrul......
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care ...