Proteste în Grecia: Aproximativ 500 de persoane au manifestat la Atena împotriva acordului cu UE

Aproximativ 500 de persoane au manifestat joi, la Atena, împotriva acordului încheiat între Grecia şi creditorii săi, informează AFP.
Economica.net - vin, 27 feb. 2015, 07:29
Proteste în Grecia: Aproximativ 500 de persoane au manifestat la Atena împotriva acordului cu UE

‘Circa 500 de persoane au manifestat în oraş şi vitrinele unor magazine au fost sparte’, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Această manifestaţie, organizată de un mic partid anticapitalist, a fost prima la care s-a cerut respingerea acordului negociat de guvernul de stânga al Greciei cu Bruxellesul.

După negocieri dure, Grecia a obţinut de la partenerii săi din zona euro o prelungire a asistenţei financiare internaţionale, în schimbul unui program de reforme cei i-ar permite ţării să facă faţă plăţilor sale tot mai urgente.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...