Auchan va contesta amenda primită de la Consiliul Concurenţei în instanţă

Retailerul francez Auchan susţine că nu a încălcat legea concurenţei în perioada 2006-2014 şi că va merge în instanţă pentru a-şi dovedi nevinovăţia. Compania a fost amendată cu  7,8 milioane de euro.
Economica.net - vin, 01 feb. 2019, 12:44
Auchan va contesta amenda primită de la Consiliul Concurenţei în instanţă

Retailerul francez Auchan reacţionează la anunţul făcut ieri de Consiliul Concurenţei potrivit căruia compania a încălcat legea concurenţei şi a fost amendată cu  36.563.004 lei (7,84 milioane euro). Potrivit unui comunicat al companiei, aceasta va contesta amenda în instanţă.

„În cadrul investigației care a vizat presupuse fapte anticoncurențiale aferente perioadei 2006-2014, Auchan România a prezentat Consiliului Concurenței toate probele și argumentele pe care le-a considerat concludente și relevante în vederea demonstrării faptului că nu a încălcat legea concurenței. Este important să precizăm că, încă de la înființare, Auchan România practică o politică de discount generalizat, cu toate prețurile mici, permanent, ceea ce nu permite, nici măcar accidental, realizarea de înțelegeri cu furnizorii, prioritatea companiei fiind de a avea cele mai mici prețuri în favoarea clienților și de a fi competitivă. În acest context, presupusele fapte anticoncurențiale în legătură cu 3 furnizori dintr-un portofoliu de aproximativ 1.500 de parteneri, cu care Auchan România colaborează în mod constant și durabil, ar fi avut ca efect practicarea de prețuri ridicate, aspect ce este contrar politicii noastre comerciale, principiilor și valorilor fundamentale ale companiei. Am luat act de decizia luată de Consiliul Concurenței, anunțată în comunicatul transmis astăzi și ne rezervăm dreptul de a o contesta în instanță”, transmite compania.

Amintim că Auchan a trebuit să plătească alţi 28,6 milioane de lei Consiliului Concurenţei, după ce instituţia a amendat, în 2015, societatea Real Hypermarket Romania SRL pe care Auchan a absorbit-o. Şi în acest caz Auchan a apelat la instanţă, iar decizia a venit în martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti hotărând că admite acţiunea şi constată prescris dreptul pârâtei (Consiliul Concurenţei) de a aplica sancţiunea contravenţională. „Dispune anularea parţială a deciziei Consiliului Concurenţei nr. 13/14.04.2015 în ceea ce o priveşte pe reclamanta AUCHAN ROMANIA SA. Dispune exonerarea reclamantei de plata amenzii în cuantum de 23 869 142 lei. Ia act că reclamanta înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată”.

Decizia nu este însă definitivă şi a fost atacată cu recurs de Consiliul Concurenţei, cauza urmând a se judeca în noiembrie anul acesta.

Mai multe detalii despre acest lucru AICI

Amintim că ieri, Consiliul Concurenţei a sancționat şapte companii active pe piața comercializării produselor alimentare din România (3 retaileri și 4 furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 87.713.336 lei (aprox. 18,8 milioane euro). Carrefour România SA a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii. Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei se virează integral către bugetul de stat. Reprezentanţii companiei România Hypermarche (Cora) au anunţat deja că vor contensta în instanţă amenda Consiliului Concurenţei.

 Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației privind fixarea prețurilor între retailerii Auchan, Cora și Carrefour și furnizorii acestora, în perioada 2010-2016. În urma investigației a fost sancționată atât încălcarea regulilor naționale, cât și a regulilor europene de concurență, pentru fixarea prețurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoțiilor desfășurate de retaileri.

Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

Companiile sancționate sunt:

1. Auchan Romania SA: 36.563.004 lei (7,84 milioane euro);

2. Carrefour România SA: 26.995.645 lei (5,79 milioane euro);

3. Romania Hypermarche SA (Cora): 12.410.834 lei (2,66 milioane euro);

4. Quadrant-Amroq Beverages SRL, îmbuteliatorul și distribuitorul Pepsi: 5.984.053 lei (1,28 milioane euro);

5. Star Foods EM SRL: 3.930.920 lei (843.599 euro);

 6. Strauss România SRL, deținătorul mărcilor Doncafé și Amigo: 1.785.767 lei (383.236 euro);

7. Nelson Prod SRL 43.113 lei (9.252 euro).

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...