Autostrada Sebeş – Turda: Contractul pentru lotul 3, unde „aluneci ca pe gresie”, ar putea fi reziliat, deşi şoseaua e făcută 99%. Explicaţiile

După ce a construit în proporţie de 99% lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda (A10), Tirrena Scavi riscă să rămână fără contract. Oficialii de la Drumuri iau în considerare scenariul rezilierii în condiţiile în care constructorul italian nu remediază problemele constatate la inspecţia din ianuarie. Constructorul spune că lucrarea este bine făcută, şi are drept dovadă rezultatul unei expertize făcute de autorităţile competente din Cluj, contestate însă de aceeaşi autoritate de la Bucureşti.
Economica.net - joi, 01 mart. 2018, 22:00
Autostrada Sebeş – Turda: Contractul pentru lotul 3, unde

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis după inspecţia din ianuarie de pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda să îi acorde un termen de 90 de zile constructorului italian Tirrena Scavi pentru a rezolva problemele constatate, în special cele de planeitate şi rugozitate.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a comparat atunci circulația pe acest lot de autostradă cu cea pe o pată de ulei sau cu mersul în baie, pe gresia udă.

„Am amânat recepţia pentru 90 de zile. După această perioadă va avea loc o nouă inspecţie, iar dacă până atunci constructorul nu corectează problemele de rugozitate, planeitatate şi soluţia de asfalt pe poduri, vor fi aplicate penalităţi”, spunea Şerbănescu în ianuarie.

Dar de la începutul anului şi până în prezent, pe şantierul lotului 3 al autostrăzii Sebeş – Turda nu a mai fost derulată nicio lucrare, după cum reiese şi din raportările către CNAIR, unde gradul de execuţie s-a menţinut la 99% în toată această perioadă.

Întrebat din nou ce se va întâmpla dacă firma constructoare nu va reveni pe şantier pentru remedierea problemelor constatate în ianuarie, reprezentantul CNAIR a avertizat că sancţiunile pot merge mai departe de penalităţi, chiar până la rezilierea contractului.

Oficialii de la Drumuri insistă pe corectarea problemelor înainte de recepţia la terminarea lucrărilor şi nu ulterior, în perioada de garanţie. De altfel, conform legii, autostrăzile nu mai pot fi recepţionate decât dacă lucrările sunt finalizate 100%. Până anul trecut, lucrările rămase de efectuat puteau fi trecute în anexe şi finalizate ulterior deschiderii autostrăzii.

Pe de altă parte, un reprezentant al constructorului declara în ianuarie că şefii de la Drumuri dau dovadă de rea-voinţă când nu vor să facă recepţia, pentru că noua şosea este gata încă de anul trecut.

Teste controversate: se alunecă sau nu pe noua autostradă?

În apărarea sa, reprezentantul firmei constructoare mai spunea în ianuarie că Tirrena Scavi efectuat la rândul său teste de planeitate şi rugozitate cu un laborator de la Cluj, din care nu au rezultat probleme aşa cum anunţă CNAIR.

Dar de ce testele de la Regionala de Drumuri din Cluj au dat rezultate diferite de cele efectuate de CESTRIN Bucureşti?

O posibilă explicaţie ar fi modul în care au fost efectuate testele pentru a se stabili dacă se alunecă pe asfalt.

Conform informaţiilor Economica.net, cei din Cluj au folosit o metodă veche, de „sfârşitul secolului XIX”, numită „lata şi pata de nisip”, în timp ce specialiştii din Bucureşti au utilizat tehnologie nouă, un utilaj cu laser şi Gripper.

„Este ca şi cum ai măsura ceva cu palma sau cu ruleta”, au explicat sursele noastre.

Pe de altă parte, un membru al Asociaţiei Profesionale de Drumuri şi Poduri din România susţine că prin metoda celor de la Cluj, cu „lata si pata de nisip” , „nu greşeşti niciodată”, chiar dacă este una foarte veche.

ARR: Soluţionarea deficienţelor se va face cu celeritate ÎNAINTE de recepţia la terminarea lucrărilor

Pe lângă testele celor de la Cluj şi Bucureşti, pe acest lot de autostradă a mai fost efectuat un audit de siguranţă rutieră de către un expert independent, desemnat de Autoritatea Rutieră Română.

„CNAIR a solicitat ARR efectuarea auditului de siguranţă rutieră pentru Autostrada Sebeş – Turda, lot 3 şi lot 4 în luna noiembrie 2017. Rapoartele de audit de siguranţă rutiere au fost depuse la CNAIR în data de 22.12.2017 pentru Autostrada Sebeş – Turda – Lot 3, stadiul Anterior recepţiei la terminarea lucrărilor, respectiv 07.02.2018 Autostrada Sebeş – Turda – Lot 4, stadiul Anterior recepţiei la terminarea lucrărilor”, a spus pentru ECONOMICA.NET Aurelia Surulescu, directorul general al ARR.

Potrivit acesteia, recomandările din raport cu privire la planeitatea parţii carosabile şi rugozitate neconforme nu au fost contestate de CNAIR, astfel că acum ar trebui implementate recomandările rămase definitive.

Economica.net prezintă mai jos câteva dintre problemele constatate pe acest lot precum şi recomandările din auditul de siguranţă rutieră:

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...