Baloteşti, 1995. Cel mai grav accident aviatic din istoria României

Cel mai grav accident aviatic din istoria României în care a fost implicată o aeronoavă civilă a avut loc acum 19 ani, lângă Bucureşti.
Economica.net - mar, 21 ian. 2014, 10:27
Baloteşti, 1995. Cel mai grav accident aviatic din istoria României

Un Airbus A310 s-a prăbuşit în apropierea localităţii Baloteşti, la 20 de kilometri de Bucureşti, pe 31 martie 1995. Avionul, care intrase cu doar un an în urmă în serviciul companiei aeriene naţionale Tarom, efectua o cursă Bucureşti-Bruxelles, şi s-a prăbuşit la două minute după decolarea de pe aeroportul Otopeni.

Avionul ajunsese la o altitudine de 1.200 de metri şi, la scurt timp după ce a făcut virajul spre Ploieşti, a intrat în picaj şi s-a izbit de sol.

Toţi pasagerii şi toţi membrii echipajului, 59 de oameni, şi-au pierdut viaţa. La bordul aeronavei se aflau erau 49 de pasageri şi 10 membri ai echipajului: trei americani, un francez, un olandez, doi spanioli, un thailandez, nouă români şi 32 de belgieni.

Ulterior, ancheta a dat drept cauze ale accidentului o problemă la motorul stâng al avionului, dar şi incapacitatea pilotului şi a copilotului de a redresa aeronava.

Accidentul de la Baloteşti este cel mai grav din România şi, în acelaşi timp, cel mai grav accident în care a fost implicată o aeronavă a unei companii aeriene româneşti.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria va menține prețurile plafonate la carburanți până la jumătatea lunii mai
Ungaria va menține prețurile plafonate la carburanți până la jumătatea lunii mai
Câștigătorul alegerilor din Ungaria, Péter Magyar, a declarat că a avut o întâlnire cu CEO-ul companiei petroliere MOL, Zsolt Hernádi, în cadrul căreia părțile au convenit să mențină......
Ce spune Consiliul Concurenţei despre ancheta CE ajutorul de stat pentru Reactorul 1 de la centrala nucleară de la Cernavodă
Ce spune Consiliul Concurenţei despre ancheta CE ajutorul de stat pentru Reactorul 1 de la centrala nucleară de la Cernavodă
Deschiderea de către Comisia Europeană a unei investigaţiei aprofundate privind ajutorul de stat pentru retehnologizarea ...
Vânzarea SFR. Altice France negociază cu Bouygues Telecom, Iliad (Free) şi Orange o nouă ofertă de peste 20 de miliarde de euro
Vânzarea SFR. Altice France negociază cu Bouygues Telecom, Iliad (Free) şi Orange o nouă ofertă de peste 20 de miliarde ...
Grupul francez Altice France, compania mamă a operatorului de telecomunicaţii SFR, a anunţat vineri că a intrat în negocieri ...
MET Group a ajuns la venituri de 28 de miliarde de euro în 2025, creștere de 60%. Livrările de LNG s-au triplat
MET Group a ajuns la venituri de 28 de miliarde de euro în 2025, creștere de 60%. Livrările de LNG s-au triplat
Grupul MET, activ și pe piata din România, a anunțat rezultate operaționale și financiare în creștere masivă în ...