Băsescu respinge memorandumul cu FMI din cauza accizei la carburanţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu aprobă memorandumul trimis de Guvern privind aprobarea rezultatelor discuţiilor cu FMI şi Banca Mondială.
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 16:34
Băsescu respinge memorandumul cu FMI din cauza accizei la carburanţi

„Este doar o declaraţie de presă. Subiectul, legat de memorandumul care mi-a fost trimis spre aprobare, de către Guvern, care abordează două teme: aprobarea discuţiilor cu FMI, CE şi BM, şi, cea de-a doua, aprobarea semnării memorandumului de către miniştrii Chiţoiu şi Voinea, pentru aprobarea negocierilor purtate de Guvern cu Fondul şi Banca Mondială şi semnarea scrisorii Guvernului către FMI, care ar trebui să intre în board-ul FMI în decembrie„, a anunţat, preşedintele Băsescu, în debutul declaraţiei de presă de la Cotroceni.

El a anunţat că a decis să nu aprobe acest memorandum.

„Am decis să nu aprob acest memorandum, pentru că pe pagina a treia este făcută menţiunea, la obligaţiile pe care le asumă Guvernul, majorarea accizei la carburanţi”, a afirmat Traian Băsescu.

Preşedintele a precizat că nu îşi va asuma această măsură pe care o consideră „antieconomică, împotriva intereselor României şi a şanselor de relansare economică”.

Citeste si: De citit pentru Guvern: Cu cât ar trebui să se ieftinească petrolul să nu simţim suprataxa pe carburanţi

„Nu voi semna memorandumul şi vreau să avertiz şi Guvernul şi parlamentul să renunţe la minciună, pentru că neaplicarea acestei taxe se recuperează prin reducerea cheltuielilor cu 1,5 miliarde de lei la Ministerul lui Dragnea şi am mai văzut eu un excendent de resursă pus la plata excedentului datoriei. Ar însemna 2,1 miliarde dintr-o singură privire”, a susţinut Băsescu.

El a menţionat că, legal, documentul nu poate fi înaintat, pentru că este un acord internaţional şi este obligatorie aprobarea de către preşedinte.

În memorandumul convenit cu FMI şi prezentat de MEDIAFAX ka jumătatea lunii noiembrie, se afirmă : „Pentru a atinge ţinta de deficit, vom implementa măsuri adiţionale. Începând din 2014, inflaţia va fi adăugată ca un element în formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanţi vor fi de asemenea majorate cu 7 euro cenţi pe litru”.

Citeste si: Anul electoral 2014: Toţi banii luaţi în plus din taxe de Guvern vor merge la bugetele locale

În luna noiembrie, premierul Victor Ponta afirma că Guvernul va menţine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro cenţi la litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu FMI şi CE, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat „acordul” cu aceste instituţii deşi putea să nu semneze.

Premierul se referea însă atunci la noul acord cu FMI, nu la memorandumul care survine primei misiuni de evaluare din noul acord.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Miruță preia Ministerul Apărării. Cine merge la Economie
Radu Miruță preia Ministerul Apărării. Cine merge la Economie
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a convocat Comitetul Politic al USR pentru vineri, ora 12:00, în vederea supunerii la vot a propunerilor pentru ministerele Apărării şi Economiei....
PPC blue ajunge la 1.100 puncte de încărcare electrică în România. Rețeaua s-a dublat în doar un an
PPC blue ajunge la 1.100 puncte de încărcare electrică în România. Rețeaua s-a dublat în doar un an
Rețeaua PPC blue, companie parte a grupului PPC în România a ajuns anul acesta la peste 1100 de puncte de încărcare, ...
Un nou şef la Raiffeisen Bank International
Un nou şef la Raiffeisen Bank International
Raiffeisen Bank International (RBI) a anunţat miercuri că fostul director financiar Michael Hoellerer va prelua funcţia ...
Trump anunţă o revoluţie în sistemul de sănătate şi un program pentru facilitarea accesului la locuinţe la preţuri accesibile
Trump anunţă o revoluţie în sistemul de sănătate şi un program pentru facilitarea accesului la locuinţe la preţuri ...
Preşedintele american, Donald Trump, a promis miercuri seara o reformă a sistemului de sănătate care să pună capăt ...