BCE menţine dobânda de bază la nivelul zero

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să menţină sprijinul acordat economiei atât timp cât va fi necesar, lăsând nemodificate dobânzile şi programul de achiziţii de active, informează AFP.
Economica.net - J, 07 sept. 2017, 12:01
BCE menţine dobânda de bază la nivelul zero

Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

‘Consiliul guvernatorilor confirmă că se intenţionează efectuarea achiziţiilor nete de active, în ritmul lunar actual de 60 de miliarde euro, până la sfârşitul lunii decembrie 2017 sau ulterior, dacă va fi necesar, şi, în orice caz, până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susţinută a traiectoriei inflaţiei, în concordanţă cu obiectivul sau privind inflaţia… Dacă perspectivele devin mai puţin favorabile sau în cazul în care condiţiile financiare nu mai sunt în concordanţă cu înregistrarea de noi progrese în direcţia unei ajustări susţinute a traiectoriei inflaţiei, Consiliul guvernatorilor este pregătit sa extindă dimensiunea şi/sau durata programului’, se precizează în comunicatul BCE.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 13:30 GMT, ocazie cu care preşedintele BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate astăzi.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica va cumpăra o hidrocentrală cu pompaj nouă de 300 MW, pe care o construiește un cunoscut om de afaceri din România
Hidroelectrica va cumpăra o hidrocentrală cu pompaj nouă de 300 MW, pe care o construiește un cunoscut om de afaceri ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, cere acordul acționarilor să cumpere hidrocentrala cu acumulare prin pompaj Frasin-Pângărați din zona Bicaz, de 300......
Secetă în Iran. Rezervoarele care alimntează capitala Teheran sunt aproape goale, în ciuda ploilor sporadice din această iarnă
Secetă în Iran. Rezervoarele care alimntează capitala Teheran sunt aproape goale, în ciuda ploilor sporadice din această ...
Unul dintre principalele rezervoare care alimentează capitala iraniană rămâne în mare parte gol, în pofida ploilor ...
Guvernul de la Londra spune că susține pe deplin libertatea de exprimare, după ce doi cetățeni britanici au fost sancționați de SUA pentru cenzură
Guvernul de la Londra spune că susține pe deplin libertatea de exprimare, după ce doi cetățeni britanici au fost sancționați ...
Londra s-a declarat miercuri ''deplin angajată în apărarea dreptului la libertatea de exprimare'', după anunţul administraţiei ...
Iranul a mai sechestrat un petrolier, suspectat că transporta combustibil de contrabandă
Iranul a mai sechestrat un petrolier, suspectat că transporta combustibil de contrabandă
Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) din Iran, armata ideologică a ţării, a sechestrat miercuri o navă suspectată ...