Buzău: porci-santinelă, la ultimul focar de pestă porcină africană din judeţ

DSVSA Buzău a plasat luni porci-santinelă în gospodăria din satul Mărgăriţi, comuna Beceni, unde este ultimul din cele şase focare de pestă porcină africană (PPA) înregistrate la porcii domestici de pe raza judeţului.
Economica.net - lun, 07 ian. 2019, 19:02
Buzău: porci-santinelă, la ultimul focar de pestă porcină africană din judeţ

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, dacă analizele ce vor fi efectuate ulterior nu vor confirma prezenţa PPA în zonă, focarul ar putea fi stins în a doua parte a lunii februarie.

„Acest focar a fost confirmat la începutul lunii noiembrie 2018”, a mai declarat sursa citată.

În judeţul Buzău, în ultimele patru luni, au fost depistate şase focare de pestă porcină africană la porci domestici, dintre care trei au fost închise, în localităţile Pănătău, Lunca-Pătârlagele şi Puieşti şi în alte două, în satul Amara, comuna Balta Albă, la mijlocul lunii decembrie au fost plasaţi porci-santinelă, urmând să fie închise la finalul lunii ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...