Câţi bani bagă România în florile din marile oraşe, un secret păzit cu străşnicie de stat

ATENŢIE: Cifrele de mai jos reprezintă, în mare parte, estimări ale ECONOMICA.NET, situaţie cauzată de tăcerea autorităţilor şi lipsa lor de reacţie la întrebările noastre. Răspunsuri care nu au venit nici după ce a expirat termenul legal, răspunsuri incomplete şi eschive – din arsenalul autorităţilor publice şi firmelor cu care lucrează n-a lipsit nimic în încercarea de a ţine sub cheie informaţiile publice despre bani publici solicitate de publicaţia noastră.

Trei capitale de regiuni istorice, Clujul, Timişoara şi  Craiova cumpără „flori anuale” în valoare de peste 1,1 milioane de lei pentru 2013, potrivit răspunsurilor date de primării întrebărilor ECONOMICA.NET.

Există şi flori „bienale”, respectiv perene, care îngraşă nota de plată periodic, la doi – trei ani odată. De pildă, anul trecut, cele trei capitale regionale, singurele care au răspuns întrebărilor ECONOMICA.NET, au dat pe flori 1,9 milioane de lei.

Cele 40 capitale de judeţ au bugete de achiziţii de flori care însumează circa 20 de milioane de lei, potrivit estimărilor rezultate din datele oraşelor citate pe 2012 şi 2013.

La aceste costuri se adaugă cele cu forţa de muncă şi cu utilităţile, inclusiv carburanţii care măresc de zeci de ori totalul cheltuielilor.

Pe de altă parte, nu toate florile sunt cumpărate.

Cele mai mari parcuri ale Bucureştiului, aflate în grija Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), beneficiază de serele acesteia, care ar produce „în jur de 2.000.000 de plante floricole”, potrivit singurului răspuns concret dat, cu mare întârziere, la întrebările ECONOMICA.NET.

ALPAB este subordonată Consiliului General al municipiului Bucureşti şi, ca şi alte entităţi ale administraţiei publice, încalcă legea privind informaţiile publice, răspunzând peste termenele legale, incomplet sau nerăspunzând deloc.

ALPAB are în grijă celebrele parcuri Herăstrău, Cişmigiu, Carol, Parcul Circului, Tineretului, Bordei, Izvor, Floreasca şi Parcul Unirii. Bugetul ALPAB a fost de circa 113 milioane de lei anul trecut, potrivit unor informaţii neconfirmate oficial.

Îngrijirea spaţiilor verzi ale întregului Bucureşti (inclusiv cele administrate de primăriile de sector) a înghiţit în total  670 de milioane de lei anul trecut şi ar fi pe cale să consume peste 400 de milioane în acest an.

Prin comparaţie, una dintre cele mai costisitoare capitale regionale, Timişoara, renumită de zeci de ani pentru grija sa pentru spaţiile verzi, consumă doar 33,5 de milioane de lei în acest an. Cifra este comparabilă cu cele din relatările locale despre alte mari oraşe din ţară.

Dacă fiecare dintre cele 6 sectoare ale Bucureştiului ar consuma pentru spaţiile verzi cât toată Timişoara, atunci bugetul verde al Capitalei s-ar reduce la jumătate din cel actual.

Marile oraşe ale României ar cheltui cam un miliard de lei pe an, în anii săraci, potrivit unei estimări conservatoare de cost mediu, care indică circa 15 milioane de lei pe an în fiecare capitală de judeţ.

Totodată, valoarea de piaţă a celor 2 milioane de „plante floricole” produse în serele ALPA Bucureşti ar fi de 5,7 milioane de lei, dacă o calculăm cu  preţul mediu al unei flori cumpărate de Timişoara, de circa 2,8 lei / fir.

Timişoara dă în acest an peste 640.000 de lei (faţă de 807.000 de lei, în 2012), Clujul – doar 130.000 de lei (faţă de 560.000, Clujul propune, de anul trecut, firmelor metoda „Adoptă un spaţiu verde”), iar Craiova dă pe flori 348.000 de lei (faţă de 538.000 de lei, anul trecut).

Câtă şpagă ascund florile şi servicii aferente

Percepţia generală este că tranzacţiile prilejuite de plantarea florilor şi îngrijirea spaţiilor verzi lasă loc larg umflării facturilor plătite din banii publici.

Percepţia este întreţinută şi de lipsa de transparenţă similară  activităţilor ilegale, cu care jurnaliştii sunt întâmpinaţi de către unii furnizori de flori şi de servicii de specialitate. 

Eco – Horticultura este un exemplu de camuflaj, oficialii contactaţi de ECONOMICA.NET refuzând chiar să-şi recunoască poziţiile în companie.

Uneori, însă, jurnalismul „sub acoperire“ descrie mecanismele complicităţii între funcţionarii publici şi furnizorii de servicii legate de spaţiile verzi. 

Preţurile sunt mărite astfel încât o parte din încasări (spre 20%) să se întoarcă la funcţionarul care promovează tranzacţia, potrivit unor relatări incomplet verificate.