CSALB: Aproape 39.000 de euro, şterşi din efortul de plată pentru un consumator, în urma negocierii cu banca

Un bucureştean a obţinut un beneficiu de aproape 39.000 de euro în urma negocierii cu banca, acesta fiind cel mai important caz din punct de vedere valoric, se arată într-un comunicat al Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
Economica.net - mar, 11 dec. 2018, 09:14
CSALB: Aproape 39.000 de euro, şterşi din efortul de plată pentru un consumator, în urma negocierii cu banca

Prin procedura desfăşurată în cadrul CSALB i-a fost anulată perceperea pe viitor a comisionului de administrare, în cuantum de 35.000 de euro, plus restituirea comisionului de acordare a creditului, în valoare de 3.770 de euro. Astfel, costul creditului pentru acest consumator a scăzut cu 38.770 de euro.

‘Dacă până acum cea mai mare sumă de care a beneficiat un consumator a fost de 20.000 de euro, într-un caz social, astăzi vorbim despre un caz în care valoarea beneficiilor aproape că s-a dublat. Creşterea sumelor pe care instituţiile financiar-bancare le scad din sold sau din costul creditelor reprezintă dovada faptului că băncile sunt dispuse să negocieze cu adevărat condiţii mai bune pentru consumatori, în scopul continuării relaţiilor contractuale cu aceştia şi pentru rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, iar nu în instanţă’, a spus Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare CSALB.

În acest an, aproximativ 1.200 de cereri au fost trimise de consumatori către CSALB, faţă de 505 în 2017. Dintre acestea, peste 500 s-au transformat deja în dosare, faţă de 214 dosare anul trecut şi doar 46 în 2016. Alte peste 130 de cereri se află în faza de analiză la comercianţi, iar peste 80 de cereri au fost soluţionate direct de bancă şi de consumator, după transmiterea cererii de conciliere prin intermediul CSALB. Toată procedura este gratuită pentru consumatori.

Cele mai multe cereri vizează reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea soldului sau a costurilor asociate creditelor ipotecare sau de consum.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...