Daea: România a preluat 29 de dosare pe agricultură şi piscicultură. Toate sunt „grele”

România a preluat 29 de dosare pe agricultură şi piscicultură, toate fiind dosare grele, ce vor trebui puse în discuţie în perioada în care deţinem preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Economica.net - vin, 04 ian. 2019, 08:21
Daea: România a preluat 29 de dosare pe agricultură şi piscicultură. Toate sunt

„Despre dosarele României putem discuta, nu sunt puţine, sunt 29 la număr. Vi le dau să le citiţi, să le intrepretaţi, nu sunt secrete şi nici nu pot să fie secrete. (…) Toate sunt dosare grele. Înseamnă o muncă extraordinară, înseamnă o abordare nouă pe un PAC (Politica Agricolă Comună n.r.) nou. Aici, dacă aveţi răbdare v-aş ţine două ore, fără ca să mă uit în hârtii, spunâdu-vă câteva lucruri. PAC post 2020 este altfel decât cel de acum şi am spus acest lucru din momentul în care s-a făcut comunicarea de către comisarul Hogan (comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan n.r) în noiembrie 2017 şi ne-am ocupat de acest lucru din momentul în care ne-am instalat pe acest scaun”, a precizat Daea.

El a spus că s-a făcut o prioritizare la nivelul celor 29 de dosare ţinând cont de faptul că unele sunt în diferite faze de abordare. „Am preluat aceste dosare de la preşedinţia Austriei. Eu am fost în Austria şi am trimis specialişti, am avut întâlniri cu ministrul din Austria pentru a fi în posesia ultimelor informaţii, pentru a cunoaşte ce iau şi cu ce ne ducem în continuare în aşa fel încât să ne aducem contribuţia pe care ni-o dorim cu toţii şi pe care tiparul acesta legislativ ne obligă în calitate de preşedinte”, a explicat Daea.

Ministrul a menţionat că unele nu vizează România, dar ele trebuie puse în discuţie pentru că „noi lucrăm aici pentru interesul Uniunii Europene”.

„Unele dosare sunt în domeniul agriculturii, unele în domeniul pisciculturii, unele nu ne vizează pe noi, dar trebuie să le pui în operă şi în discuţie şi să le lucrezi. Noi lucram aici pentru interesul Uniunii Europene, nu mergem pe interesul ţării româneşti. Lucrăm în interesul UE, pentru că în interiorul UE se regăseşte şi interesul ţării noastre. Este corect şi obiectiv să se înţeleagă aşa ceva”, a mai psus şeful MADR.

Calendarul evenimentelor externe organizate în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE prevede 10 evenimente, două dintre ele, având loc în 19 noiembrie la Bruxelles, când a avut loc o acţiune de promovare a produselor româneşti în cadrul unei conferinţe pe PAC post 2020 şi pe 4 decembrie la Grupul comisarilor UE. De asemenea, sunt prevăzute şi 10 evenimente interne, având ca tematică fermele de familie, pesta porcină, cercetarea în agricultură, apicultura, etc.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...