Dezvoltatorul Impact amână proiectul cu 1.500 de locuinţe din Ghencea din cauza preţurilor prea mici din zonă

Dezvoltatorul Impact, deţinut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, şi care care un portofoliu de terenuri de peste 100 de milioane de euro, amână proiectul unui ansamblu de circa 1.500 de apartamente din cauza preţurilor prea mici din zonă şi a infrastructurii deficitare, ignorată de autorităţi de mai bine de zece ani. 
Andrada Ghira - mie, 14 nov. 2018, 19:40
Dezvoltatorul Impact amână proiectul cu 1.500 de locuinţe din Ghencea din cauza preţurilor prea mici din zonă

După zece ani de tergiversări, autorităţile au aprobat în toamna acestui an indicatorii tehnico-economici pentru lucrările la extinderea Prelungirii Ghencea, care va avea şi linii de tramvai. Pe terenurile pline de buruieni din Bragadiru, Domenşti şi Clinceni au fost construite peste 10.000 de locuinţe în perioada 2006-2017, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

560 de milioane de lei ar urma să înghită proiectul de infrastructură, al cărui termen de finalizare este de doi ani. Noua arteră va avea două benzi pe sens, linie de tramvai în zona mediană, piste de biciclete, trotuare cu o lățime de şase metri, spații verzi între trotuar și partea carosabilă. În plus, proiectul prevede realizarea unui nod intermodal de transport (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești), dar și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă până la 500 de locuri într-o dezvoltare ulterioară.

În plus, proiectul se va corela cu nodul rutier de la Domnești care se afla sub coordonarea CNAIR, prin care se realizează legătura cu Centura București.

Anii de întârziere i-a determinat pe cei de la Impact să nu pună accentul pe dezvoltarea proiectului rezidenţial pe terenul de 26 de hectare pe care îl deţine aici. Compania ştie ce vrea să facă aici, însă nu crede că acum e momentul potrivit. 

„Am vrut să facem ceva de natura Greenfield, un cartier linştit pentru familii, rezonabl ca şi preţ. Însă, mi se pare că nivelul de preţuri din zonă nu ne lasă să dezvoltăm ceva de calitate. Avem o concurenţă, care să spunem … nu are acelaşi standarde de calitate ca şi noi, şi atunci aşteptăm un pic, până cand vom vedea o creştere economică care va ridica proporţional toate zonele Bucureştiului. Dezvoltarea în Ghencea nu e o prioritate, fiindcă ar înseamna să facem o dezvoltare mai scumpă faţă de ce este disponibil în zonă şi poate am bloca bani sau ar trebui să facem reduceri de calitate”, spune Bogdan Oşlobeanu, directorul general al Impact.

Proiecte în valoare de 1 miliard de euro 

Dezvoltatorul, care în construcţie proiectele Greenfield şi Luxuria, are un portofoliu de terenuri atât în Bucureşti, cât şi la Constanţa, pe care intenţionează să construiască peste 8.000 de locuinţe. Următoarea dezvoltare ar putea fi demarată pe terenul din Barbu Văcărescu, cumpărat în 2014, şi unde vor fi construite aproape 900 de apartamente.

„Proiectul Luxuria va fi finalizat complet în 2020, iar următorul ar fi cel din Barbu Vacaărescu, care ar avea o devoltare de tip Luxuria, poate chiar mai spectaculoasă, pentru ca va fi o dezvoltare mixtă, cu spaţii comerciale şi nparte de aparthotel”, mai spune Oşlobeanu. 

În total, pe ternurile deţinute de Impact se pot construi proiecte cu o valoare de aproape un miliard de euro. 

Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar privat din România. Compania a fost înfiinţată în 1991, prin subscripţie publică iar din anul 1996 a fost cotată la Bursa Română de Valori Bucureşti. Compania a dezvoltat 16 ansambluri rezidenţiale, peste 450.000 mp construiţi şi 4.000 de unităţi livrate la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Compania rusă Avtovaz începe producţia de maşini în Azerbaidjan
Compania rusă Avtovaz începe producţia de maşini în Azerbaidjan
Cea mai mare companie auto rusească, Avtovaz, a început asamblarea maşinilor Lada în Azerbaidjan, intenţionând să producă până la 1.500 de vehicule în acest an, a anunţat vineri......
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează – Ministrul Mediului
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează – Ministrul Mediului
Magazinele vor fi obligate să preia manual ambalajele dacă automatele nu funcţionează şi să ofere la casă contravaloarea ...
Magazinul din Gheancea al retailerului MAMBricolaj, ultimul deschis de antreprenorul Cristian Găvan, a vândut de 7,5 milioane de lei în doi ani și jumătate
Magazinul din Gheancea al retailerului MAMBricolaj, ultimul deschis de antreprenorul Cristian Găvan, a vândut de 7,5 milioane ...
MAMBricolaj Ghencea, cel mai nou magazin al rețelei care comercializează materiale și accesorii pentru mobilă, brand ...
Salariile angajaţilor Municipalităţii, majorate. Cresc în primul rând veniturile persoanelor fără studii superioare
Salariile angajaţilor Municipalităţii, majorate. Cresc în primul rând veniturile persoanelor fără studii superioare
Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri majorarea salariilor de bază pentru funcţiile din cadrul aparatului de ...