Dona atinge pragul de 300 de farmacii în România

Dona, unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din piaţa românească, a inaugurat recent cea de-a trei suta farmacie din România. Farmacia e deschisă în sistem de franciză, la Iaşi. Până la finalul anului 2017, reprezentanţii companiei au în plan depăşirea pragului de 350 farmacii, atât prin dezvoltare organică, cât şi prin parteneriate în sistem de franciză.
Cristina Şomănescu - J, 16 mart. 2017, 10:48
Dona atinge pragul de 300 de farmacii în România

A trei suta farmacie Dona funcţionează în cadrul unui parteneriat în sistem de franciză, agreat cu proprietarul lanţului de farmacii Medikon – Baby Farm, pentru cinci din cele şase farmacii pe care acesta le deţine în Iaşi.

Farmacia, recent inaugurată la Iaşi, este una dintre cele 16 unităţi partenere în sistemul de franciză Dona, lansat anul trecut. Celelalte 15 sunt situate în oraşele: Bucureşti, Roşiorii de Vede, Alexandria, Brăila şi Iaşi. Programul de extindere prin francizare va fi continuat pe parcursul următorilor doi ani.

Partenerii Dona au acces la un sistem integrat pe verticală (cu activităţi în achiziţii, distribuţie en-gros, marketing ş.a.), sub condiţia respectării stricte a regulilor care au stat la baza dezvoltării mărcii „Farmacia Dona”. Concret, partenerii primesc acces la: apartenenţa la un brand mediatizat constant, capabil să crească real traficul de pacienţi în farmacie, proceduri de lucru eficiente şi automatizate, programe de evaluare şi dezvoltare continuă pentru farmacişti şi asistenţi, condiţii comerciale avantajoase, activităţi de marketing şi merchandising negociate profesionist cu producătorii de medicamente şi suplimente alimentare, suport pentru eficientizarea activităţii și consultanță de management. În schimb, fiecare partener va contribui cu o valoare proporţională din cifra de afaceri la cheltuielile de promovare a brandului „Farmacia Dona”, şi ale altor acţiuni de marketing şi de achiziţii implementate, cu scopul asigurării unor preţuri avantajoase pentru pacienţi.

Farmaciile Dona au început un amplu proces de redecorare în anul 2014. Până în prezent, peste 130 de farmacii Dona au fost redecorate. Doar în anul 2016, compania a investit în rebranding 5 milioane de lei, urmând ca anul acesta să fie alocată suma de peste 2,5 milioane lei pentru reamenajarea farmaciilor.

Marca “Farmacia Dona” reuneşte 300 de farmacii deţinute de nouă companii antreprenoriale cu capital privat românesc, a căror cifră de afaceri a fost de 966 milioane lei la finele lui 2016.
1.200 de farmacişti şi 900 de asistenţi de farmacie lucrează în farmaciile Dona din toată ţara, a declarat Eugen Banciu, preşedintele grupului Dona.
Farmaciile Dona au peste 2,6 milioane de pacienţi lunar.

Te-ar mai putea interesa și
ANCOM: Peste 4 milioane de conexiuni 5G la jumătatea anului 2025
ANCOM: Peste 4 milioane de conexiuni 5G la jumătatea anului 2025
Una din cinci conexiuni de internet mobil a utilizat reţelele 5G, prin care s-a realizat 7% din traficul de internet mobil în prima jumătate a acestui an, potrivit datelor centralizate de......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: „Cârtița” care va săpa cel mai lung tunel va ajunge în Portul Constanța până la finalul anului – șeful CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: „Cârtița” care va săpa cel mai lung tunel va ajunge în Portul ...
Progrese vizibile pe secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, anunță vineri Cristian Pistol, directorul general ...
Criză Bulgaria – Anunțul Fitch despre aderarea la zona euro, deficitul şi ratingul suveran al vecinilor de la Sud de Dunăre
Criză Bulgaria – Anunțul Fitch despre aderarea la zona euro, deficitul şi ratingul suveran al vecinilor de la Sud ...
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a menţinut ratingul suveran al Bulgariei la "BBB plus", cu perspectivă stabilă, ...
FOTO Drum la ieșirea din București, lărgit la patru benzi, va fi deschis integral pentru trafic anul acesta
FOTO Drum la ieșirea din București, lărgit la patru benzi, va fi deschis integral pentru trafic anul acesta
Deschiderea integrală a circulației pe 4 benzi între Centură și Mega Image pe drumul național DN1A în Mogoșoaia se ...