Ce şosele inutile se construiesc acum în România, în opinia angajaţilor de la Drumuri

Master Planul pentru Transport cuprinde mai multe proiecte inutile, în defavoarea unora extrem de importante, potrivit Grupului de iniţiativă pentru restructurarea şi reprofesionalizarea CNADNR, care, alături de Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România, a organizat luni o conferinţă de presă cu scopul de a demasca neregulile din activitatea Companiei de Drumuri.
Economica.net - lun, 04 apr. 2016, 21:01
Ce şosele inutile se construiesc acum în România, în opinia angajaţilor de la Drumuri

Potrivit acestora, nu are sens să fie dublat DN 7 la 4 benzi în paralel cu construirea autostrăzii Sibiu – Piteşti.

Angajaţii CNADNR mai spun că sunt prevăzute costuri foarte mari pentru un drum express de câmpie, de respectiv 6 milioane de euro/km, când acestea nu ar trebui să depăşească 3,5 milioane de euro/km.

Alin Goga, consilier juridic în cadrul CNADNR şi reprezentant al Grupului de iniţiativă, consideră că nu sunt necesare proiectele de construire a drumurilor Câmpina – Săcele şi Piteşti – Rm. Vâlcea – Racoviţa.

„Săcele – Câmpina se face pentru nişte băieţi care au acolo pensiuni. Noi trebuie să construim drumuri pentru Ford, Dacia, să facem centura la Slatina”, spune Goga.

Acesta critică şi proiectul de 1,2 miliarde de euro pentru drumul express Ploieşti – Focşani – Bacău. În opinia sa, aceste proiect ar trebui efectuat altfel, prin sporirea clasei de drum naţional şi cu bani mai puţini, astfel încât şi proiecte din alte zone ale ţării să beneficieze de finanţare.

„Şi zona Olteniei este moartă. Trebuie să gândim dezvoltarea generală”, continuă consilierul juridic.

Grupul de iniţiativă din cadrul CNANDR mai pune sub semnul întrebării şi alte proiecte, ce nu sunt neapărat incluse în Master Plan.

Potrivit lui Alin Goga, în cazul proiectelor privind variantele de ocolire de la Beiuş, Ştei şi Aleşd, în valoare de peste 85 milioane de euro, ar fi vorba de un conflict de interese.

Nefezabil ar mai fi şi proiectul Autostrăzii din munţi, Comarnic – Braşov, pentru care nu s-a putut obţine finanţare nici în varianta parteneriatului public-privat, potrivit reprezentanţilor Grupului de iniţiativă pentru reformarea CNADNR. Ei consideră că pe tronsonul Ploieşti – Săcele ar trebui să fie construit un drum cu două benzi. Nu este justificată construirea unei autostrăzi, deoarece traficul nu va ajunge la 16.000 de vehicule pe zi.

Din cauza traficului mic estimat, nu ar fi fezabil nici proiectul Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, spun reprezentanţii Grupului de iniţiativă.

Pe de altă parte, ei arată că proiectul Piteşti – Sibiu este unul ultra-fezabil. Un alt proiect important ce ar trebui realizat cu prioritate este drumul expres Craiova – Piteşti, potrivit acestora.

De asemenea, ei spun că ar trebui acordată prioritate şi tronsonului Borş – Gilău pentru a fi asigurată continuitatea Autostrăzii Transilvania.

Un alt drum important pentru Dacia, de exemplu, ar fi DN 7D, care ar face legătura între Curtea de Argeş şi Valea Oltului, fiind evitate viaductele şi Dealul Negru de pe drumul actual.

Propunerile francezilor

Într-un proiect prezentat Primului Ministru al României la începutul anului 2016, Camera Franceză de Comerţ şi Industrie din România (CCIFER) solicită înfiinţarea unei comisii speciale pentru derularea a trei mai proiecte de infrastrctură din România, denumite „Autostrăzile Centenarului”.

Mai exact, francezii solicită realizarea cu prioritate a tronsoanelor incluse în Coridorul IV, Autostrada Transilvania şi Autostrada Moldovei şi nu neapărat sub administrarea CNADNR.

Te-ar mai putea interesa și
Orange, Digi sau Vodafone. Cine a avut cel mai bun internet fix din România în 2025
Orange, Digi sau Vodafone. Cine a avut cel mai bun internet fix din România în 2025
O nouă analiză de piață realizată de compania franceză independentă nPerf arată tabloul vitezelor de internet din România. Orange își menține poziția de lider de piață pentru mai......
RECORD Un sfert dintre români sunt protejați în caz de cutremur și inundație mare . Asigurarea obligatorie va acoperi încă un risc. Vin amenzile!
RECORD Un sfert dintre români sunt protejați în caz de cutremur și inundație mare . Asigurarea obligatorie va acoperi ...
Record. Aproape un sfert dintre locuințele din România au ajuns să fie asigurate în caz de cutremur, inundație sau alunecări ...
Prețul carburanților: România a ajuns în jumătatea scumpă a clasamentului european după creșterea accizelor de la 1 ianurie. E mai scump la noi decât în Spania, Suedia sau Austria
Prețul carburanților: România a ajuns în jumătatea scumpă a clasamentului european după creșterea accizelor de la ...
România a intrat în jumătatea superioară a clasamentului european al prețurilor la carburanți după majorărarea de ...
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Ucraina afirmă că a avariat trei platforme petroliere ruseşti în Marea Caspică. Toate sunt ale Lukoil
Armata ucraineană a efectuat atacuri în Marea Caspică, avariind trei platforme petroliere ruseşti, a raportat duminică ...