Economia românească, singura din UE care a stagnat în primul trimestru

Marea majoritate a statelor membre UE au înregistrat o creştere economică în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, excepţie făcând România, a cărei economie a stagnat, şi Estonia, care a înregistrat o uşoară contracţie (minus 0,1%), arată datele publicate joi de Eurostat.
Economica.net - joi, 07 iun. 2018, 09:23
Economia românească, singura din UE care a stagnat în primul trimestru

Atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 0,4% în primul trimestru al acestui an comparativ cu cu ultimul trimestru al anului trecut. În rândul statelor membre, cel mai puternic ritm de creştere de la un trimestru la altul s-a înregistrat în Polonia şi Letonia (ambele cu un avans de 1,6%), urmate de Finlanda şi Ungaria (ambele cu un avans de 1,2%).

În România, Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, după un avans de 0,3% în trimestrul patru 2017 comparativ cu trimestru trei 2017 şi un avans de 2,2% în trimestrul trei 2017 comparativ cu trimestrul al doilea.

În ritm anual însă, primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, Produsul Intern Brut a crescut cu 2,4% în UE şi cu 2,5% în zona euro. În acest caz, România se situează printre statele cu cel mai puternic ritm de creştere, cu un avans de 4,2%, fiind devansată de Letonia (5,1%), Polonia şi Slovenia (ambele cu un avans de 5%), Ungaria (4,7%) şi Cehia (4,4%).

Datele publicate de Eurostat sunt similare celor anunţate joi dimineaţă de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora produsul intern brut în primul trimestru al acestui an s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul precedent în timp ce, faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, economia românească a înregistrat o creştere cu 4% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier.

Eurostat subliniază, însă, că datele comunicate joi ar putea fi revizuite într-o nouă estimare care ar urma să fie dată publicităţii în data de 20 iulie 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
Autostrada Unirii A8: Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin) scos la licitație
CNAIR a transmis astăzi la ANAP documentația necesară lansării procedurii de achiziție publică pentru Lotul Pipirig – Vânători Neamț (Leghin), în lungime de 19,3 km, a anunțat ministrul......
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Funcţionari bancari – cercetaţi după ce ar fi furat din contul unei persoane aproximativ 140.000 de euro
Doi funcţionari bancari sunt urmăriţi penal de procurori, după ce ar fi sustras din contul unei persoane în vârstă ...
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Viorel Hrebenciuc pierde definitiv procesul cu ANI şi trebuie să plătească 42.000 de euro, avere nejustificată
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională ...
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Ce spune șeful ANRE despre obligația montării contoarelor la prosumatori
Președintele ANRE, George Niculescu, afirmă că obligația montării unui contor suplimentar la prosumatori, proces care ...