Efectul pervers al ieftinirii petrolului asupra industriei oțelului din Europa

Scăderea drastică a prețului petrolului a avut în primă fază efecte pozitive asupra industriei siderurgice europene, care și-a redus anumite costuri. Ulterior însă, această ieftinire a pus în pericol tot mai mulți producători de oțel din Europa.
Economica.net - Dum, 15 mai 2016, 13:18
Efectul pervers al ieftinirii petrolului asupra industriei oțelului din Europa

Odată cu ieftinirea petrolului, a scăzut și costul transportului oțelului din China, au explicat pentru ECONOMICA.NET specialiști în domeniu. Astfel, tot mai multe vapoare cu oțel chinezesc ieftin au ajuns în Europa, rezultand o competiție inegală ce amenința să pună pe butuci mai mulți producători de pe continent.

În acest context, ei au cerut Comisiei Europene măsuri anti-dumping pentru oțelul adus din China. Totodată, au solicitat respingerea acordării statutului de economie de piață Chinei. Acordarea acestui statut ar putea împiedica ulterior UE să  introducă măsuri anti-dumping,  precum taxe pentru anumite produse importate din China.

Recent, Parlamentul European a anunțat rezoluția de a respinge acordarea statutului de economie de piață Chinei.

Parlamentul European (PE) şi-a exprimat votul, printr-o rezoluție, referitor la statutul de economie de piața (MES) pentru China, subliniind rezervele ferme ale instituției privind acordarea MES Chinei.

Asociaţia Europeană a Oţelului (EUROFER) salută Rezoluția adoptată de Parlamentul European și solicită Comisiei Europene să ia în considerare mai serios implicațiile extinse ale MES asupra industriei oțelului, dar şi să motiveze statele membre pentru a depăși blocajul în cadrul Consiliului privind modernizarea instrumentelor de protecție comercială a Europei (Trade Defecene Instruments – TDI).

„Mesajul din partea Parlamentului European a fost foarte clar”, a declarat Axel Eggert, directorul general al EUROFER. „O majoritate semnificativă a membrilor Parlamentului European nu crede că este momentul potrivit pentru a acorda Chinei statut de economie de piață. China nu este o economie de piață și nu poate fi tratată ca atare în cadrul investigațiilor antidumping”.

China este, în anumite cazuri, ţara care vinde la preţ de dumping cel mai mult oțel pe piața UE. Dintre cele 37 de măsuri anti-dumping în vigoare, în prezent, pentru oțel, 16 implică China într-un anumit fel. În cazul în care i se acordă statutul de economie de piaţă, măsurile de apărare comercială ale UE ar fi lipsite de efect, fără să fie disponibil niciun alt instrument de aplicare.

Rezoluția Parlamentului European îndeamnă, de asemenea, Consiliul să convină asupra modernizării TDI. Propunerea Comisiei Europene este oprită în Consiliu începând din 2013, dat fiind că state membre precum Marea Britanie și Olanda au continuat să blocheze eliminarea Regulii Taxei mai Mici.

„Incapacitatea Consiliului de a ajunge la un acord este un dezastru pentru industria siderurgică, pentru că suntem permanent vizaţi de comerţul neloial din țări terțe. Facem un apel la președinția olandeză a UE, precum şi la Marea Britanie, să își asume responsabilitatea acum și să ridice obstrucţionarea care blochează crearea unor instrumente de protecție comercială mai eficiente „, a adăugat Eggert.

Apelul EUROFER vine înaintea întrunirii Consiliului de Afaceri Externe, din 13 mai, care va discuta, printre altele, aspectele comerciale ale recentei Comunicări privind Oțelul, în care Comisia solicită modernizarea TDI a UE.

Eggert a subliniat că „statele membre redeschid discuțiile privind TDI. Comisia face eforturi pentru a încerca să actualizeze sistemul TDI existent folosind mijloacele disponibile în acest moment. Cu toate acestea, modernizarea TDI de care este, de fapt, nevoie este în mâinile statelor membre. Consiliul trebuie să facă urgent progrese cu privire la acest dosar și EUROFER speră că Rezoluția Parlamentului European va stimula acest lucru”.

EUROFER este localizat în Bruxelles și a fost înființată în 1976. Ea reprezintă toate unitățile de producție de oțel din Uniunea Europeană. Membrii Eurofer sunt companii de oțel și federații naționale din sectorul siderurgic din UE. Cele mai importante companii și federații naționale din sectorul siderurgic din Elveția și Turcia sunt membri asociați.

Industria siderurgică europeană are o cifră de afaceri de aproximativ 170 de miliarde de euro și 330.000 de angajaţi cu înaltă calificare, care produc, în medie, 170 de milioane de tone de oţel pe an. Cele peste 500 de facilităţi de producţie de oţel, din 24 de state membre ale UE, oferă locuri de muncă directe și indirecte pentru mai multe milioane de cetăţeni europeni. Strâns legată de industria prelucrătoare și de cea de construcţii din Europa, industria siderurgică este coloana vertebrală pentru dezvoltarea, creșterea și ocuparea forţei de muncă în Europa.

China produce într-un an cât România în 400 de ani, potrivit celor mai recente date. ArcelorMittal Galaţi estima o creştere a producţiei în 2015 la peste două milioane tone, datorită investiţiilor efectuate. 

Datele statistice arată că în 2015, producţia de oţel a Chinei a scăzut cu 2,3% până la 803,8 milioane tone, primul an de declin înregistrat după 1981, în condiţiile în care aproape jumătate din oţelăriile din China înregistrează pierderi şi întregul sector se confruntă cu un surplus de aproximativ 300 milioane tone pe an.

China şi-a propus să reducă producţia de oţel cu 100 până la 150 milioane de tone şi în paralel are în vedere o reducere „de amploare” a producţiei de cărbune, prin oprirea aprobării de noi mine de cărbune.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...