FMI va îmbunătăţi prognoza de creştere economică globală

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va îmbunătăţi prognoza privind creşterea economică globală, a declarat directorul general al instituţiei, Christine Lagarde, după ce aprecia în decembrie progresele înregistrate de SUA, cea mai mare economie a lumii.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 09:22
FMI va îmbunătăţi prognoza de creştere economică globală

„Vom revizui în sens ascendent prognoza globală de creştere economică, peste aproximativ trei săptămâni”, a declarat Lagarde la Nairobi, în timpul unei întâniri cu liderii mediului de afaceri, citată de Bloomberg.

FMI a redus în luna octombrie estimările privind creşterea economiei mondiale în 2013 şi 2014, din cauza încetinirii dinamicii economiilor emergente şi incertitudinilor din SUA privind bugetul.

Două luni mai târziu, în luna decembrie, Lagarde a afirmat că vede „mult mai multă siguranţă” în economia SUA.

Rata şomajului din SUA a scăzut la 7% în noiembrie, de la 7,3% în octombrie, şi va continua să scadă odată cu îmbunătăţirea încrederii în revenirea sustenabilă a economiei, a mai spus Lagarde.

Fondul estimează în prezent o rată de creştere economică globală de 3,6% pentru acest an.

Lagarde a mai afirmat la Nairobi că reducerea achiziţiilor de obligaţiuni efectuate de Rezerva Federală a SUA ar putea avea efecte negative pentru economiile emergente, deoarece revenirea statelor dezvoltate creşte riscul apariţiei unor turbulenţe pe pieţele financiare.

„Pe măsură ce condiţiile din economiile avansate se normalizează, riscul unei volatilităţi mai ridicate pe pieţele financiare ar putea crea noi dificultăţi în zona economiilor emergente”, a afirmat liderul FMI.

Rezerva Federală a SUA, cea mai puternică bancă centrală din lume, a anunţat în luna decembrie că va reduce, începând din ianuarie, programul de achiziţii de obligaţiuni de la 85 miliarde de dolari la 75 miliarde de dolari pe lună.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea de negocieri directe Ucraina-Rusia, spune Zelenski
SUA au propus organizarea primelor negocieri faţă în faţă dintre Ucraina şi Rusia din ultimele şase luni, la Miami, unde vor avea loc noi discuţii ce vizează încheierea războiului, a......
Uber România, obligată să plătească drepturi de autor de milioane de lei pentru muzica din mașină
Uber România, obligată să plătească drepturi de autor de milioane de lei pentru muzica din mașină
Uber trebuie să plătească despăgubiri semnificative pentru utilizarea muzicii în mașinile care efectuează cursele ...
Cum ar trebui să arate lămâile și portocalele ca să merite să le cumpărăm din magazin. Declarație interesantă a șefului ANPC, nimeni nu s-ar fi gândit
Cum ar trebui să arate lămâile și portocalele ca să merite să le cumpărăm din magazin. Declarație interesantă a ...
Paul Anghel, director general în Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul Autorităţii Naţionale ...
“Nu mai e nevoie de creșteri de taxe”, ne liniștește un cunoscut economist, consilier al lui Bolojan
“Nu mai e nevoie de creșteri de taxe”, ne liniștește un cunoscut economist, consilier al lui Bolojan
Economistul Ionuţ Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ne uităm pe ...