Garanti Leasing încheie un acord de finanţare de 10 milioane de euro cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre

Garanti Leasing, parte a Garanti România, a încheiat un acord de finanţare în valoare de 10 milioane de euro cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN), urmând ca această facilitate să fie utilizată pentru a sprijini activităţile Garanti Leasing, care va oferi contracte de leasing financiar întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în special pentru echipamente, utilaje si vehicule comerciale, informează un comunicat al băncii.
Economica.net - J, 14 sept. 2017, 09:46
Garanti Leasing încheie un acord de finanţare de 10 milioane de euro cu Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre

Acesta este al doilea acord încheiat între Garanti Leasing şi BCDMN, care vizează încurajarea şi dezvoltarea IMM-urilor locale. Anterior, cele două instituţii au mai semnat un acord de finanţare, pentru cinci ani, în 2014, în valoare de 7,5 milioane de euro.

‘Companiile mici si mijlocii reprezintă un segment important în economia românească şi suntem un puternic susţinător al creşterii acestora. Prin urmare, suntem bucuroşi să extindem parteneriatul cu Black Sea Trade and Development Bank. Acest nou acord întăreşte angajamentul nostru pe termen lung de a încuraja IMM-urile din piaţa locală’, a declarat Okan Yurtsever, General Manager, Garanti Leasing.

‘Diversificarea accesului la finanţare pentru firmele româneşti, utilizând instrumente noi şi alternative, se numără printre priorităţile BCDMN. Ne angajăm astfel să sprijinim IMM-urile din România şi suntem bucuroşi să continuăm parteneriatul cu Garanti Leasing, ce reiterează susţinerea noastră permanentă a IMM-urilor în regiunile pe care le deservim’, a declarat la rândul său preşedintele BCDMN, Ihsan Ugur Delikanli.

În prima jumătate a anului, Garanti Leasing a acordat finanţări noi în valoare de 38 milioane de euro, continuând evoluţia de anul trecut. Distribuţia activelor finanţate, în primele sase luni ale anului, a fost: vehicule (51%), echipamente (20%) si imobiliare (29%). Începând cu luna august a acestui an, Garanti Leasing are un volum total de active de 764 milioane RON (166 milioane EUR).

Garanti Leasing face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România din 2010. Grupul Garanti reuneşte de asemenea Garanti Bank şi Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA). Grupul Garanti România este deţinut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată din Turcia, ca mărime.

Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN) este o instituţie financiară internaţională înfiinţată de Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, România, Rusia, Turcia şi Ucraina. Sediul central al băncii este în Salonic, Grecia. Capitalul autorizat al băncii este de 3,45 miliarde euro. BCDMN a primit ratingul pe termen lung ‘A-‘ de la Standard and Poor’s (S&P) şi ‘A2’ de la Moody’s.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane de tone în 2024, faţă de nivelul anului 2023, totalizând 50,72 de milioane......
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internaţională de Interpol, în baza unei notificări ...
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Guvernul rus a anunţat sâmbătă extinderea până în 28 februarie 2026 a interdicţiei temporare privind exporturile ...
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile, inclusiv iPhone-ul de la Apple Inc, pe piaţa din China au crescut în ...