Guvern: Nivelul de salarizare a personalului medical rămâne şi după 1 martie la nivelul lunii februarie

Guvernul a aprobat, joi, o OUG prin care drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătăţii plătit din fonduri publice vor fi menţinute şi după 1 martie 2017 la nivelul aflat în plată în luna februarie 2017, pentru angajaţii care lucrează în aceleaşi condiţii şi în acelaşi loc de muncă.
Economica.net - J, 30 mart. 2017, 17:51
Guvern: Nivelul de salarizare a personalului medical rămâne şi după 1 martie la nivelul lunii februarie

Potrivit unui comunicat al Executivului, OUG prezervă drepturile salariale ale personalului din sănătate şi după 1 martie 2017, în lipsa elaborării regulamentului care stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia.

‘Practic, prin completarea legislativă se stabileşte că se menţin drepturile salariale deja acordate chiar dacă regulamentul de acordare a sporurilor nu a fost elaborat până la 1 martie 2017’, precizează sursa citată.

De asemenea, întrucât Regulamentul de acordare a sporurilor se elabora cu respectarea prevederilor din Anexa nr. III la Legea cadru nr. 284/2010, ar fi existat şi situaţii în care pentru anumite locuri de muncă şi categorii de personal aplicarea Regulamentului ar fi avut efecte negative asupra drepturilor salariale, în sensul diminuării cuantumului sporului stabilit şi acordat în luna decembrie 2016.

‘Având în vedere că urmează a fi aplicată noua lege a salarizării unitare, prorogarea termenului de aplicare a Regulamentului este necesară pentru a elimina situaţiile care pot genera diminuarea drepturilor salariale de care beneficiază personalul din sistemul sanitar’, mai informează Guvernul.

Prin Legea nr.250/2016 a fost reglementat faptul că, începând cu luna decembrie 2016, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula prin raportare la salariul de bază avut.

Te-ar mai putea interesa și
Bosch se așteaptă la vânzări de produse software în creștere pentru anii următorii, ca urmare a întăririi pieței auto
Bosch se așteaptă la vânzări de produse software în creștere pentru anii următorii, ca urmare a întăririi pieței auto
Furnizorul de componente auto Bosch se aşteaptă la vânzări solide de produse software în următorii ani, datorită creşterii pieţei auto orientate spre tehnologie, a anunţat luni compania......
Europa de Est ar putea avea un loc în conducerea superioară a BCE, după intrarea Bulgariei în zona euro – Bloomberg
Europa de Est ar putea avea un loc în conducerea superioară a BCE, după intrarea Bulgariei în zona euro – Bloomberg
Aderarea Bulgariei la zona euro de la 1 ianuarie înseamnă că o treime din cele 21 de state membre care au adoptat moneda ...
Președintele mexican Claudia Sheinbaum condamnă raidul american asupra Venezuelei și capturarea lui Maduro
Președintele mexican Claudia Sheinbaum condamnă raidul american asupra Venezuelei și capturarea lui Maduro
Preşedintele mexican Claudia Sheinbaum a reafirmat luni opoziţia ţării sale faţă de atacul Statelor Unite asupra Venezuelei ...
Premierul danez Mette Frederiksen spune că ia în serios amenințarea președintelui Trump că vrea să anexeze Groenlanda
Premierul danez Mette Frederiksen spune că ia în serios amenințarea președintelui Trump că vrea să anexeze Groenlanda
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a declarat luni că, în opinia sa, preşedintele american Donald Trump vorbeşte ...