Iohannis a aprobat numirea lui George Maior funcţia de ambasador în SUA

Preşedintele Klaus Iohannis a aprobat joi numirea fostului şef al SRI George Maior ca ambasador al României în SUA, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Economica.net - joi, 30 apr. 2015, 15:45
Iohannis a aprobat numirea lui George Maior funcţia de ambasador în SUA

Tot joi, şeful statului a aprobat rechemarea lui Iulian Buga din poziţia de ambasador în Statele Unite, transmite Agerpres.

Preşedintele Iohannis a aprobat propunerile de numire şi rechemare de ambasadori în conformitate cu prevederile constituţionale (art. 91 al. 2 din Constituţia României) şi în baza consultărilor cu prim-ministrul şi cu ministrul Afacerilor Externe.

În privinţa numirii, conform reglementărilor şi cutumelor în materie, urmează solicitarea agrementului statelor/organizaţiilor aferente şi audierile în Comisiile de politică externă ale Parlamentului, iar apoi emiterea decretului de numire.

George Maior şi-a înaintat demisia pe 27 ianuarie din funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. El a deţinut această poziţie începând cu octombrie 2006.

În perioada 2000-2004, el a îndeplinit funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică şi Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, în această calitate coordonând, din punct de vedere strategic şi militar, integrarea României în NATO.

În noiembrie 2004 a fost ales senator PSD de Alba în Parlamentul României, funcţie pe care a deţinut-o până la 5 octombrie 2006, când a demisionat, pentru a prelua conducerea SRI.

Te-ar mai putea interesa și
Leoni închide fabrica de la Luduș, salariații au protestat azi
Leoni închide fabrica de la Luduș, salariații au protestat azi
Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş (producţie cablaje auto) au protestat, joi, după decizia de închidere a punctului de lucru, solicitând să li se respecte drepturile......
Creștere masivă a numărului de acte antisemite în Suedia
Creștere masivă a numărului de acte antisemite în Suedia
Peste 100 de plângeri pentru incitare la ură antisemită au fost înregistrate în Suedia la sfârşitul lui decembrie, ...
Criza migranţi – Record. Peste 700 de persoane au traversat Canalul Mânecii într-o zi
Criza migranţi – Record. Peste 700 de persoane au traversat Canalul Mânecii într-o zi
Peste 700 de migranţi au sosit miercuri în Regatul Unit la bordul unor ambarcaţiuni mici după ce au traversat Canalul ...
SUA – Trump promite cea mai mare deportare de migranţi din istorie
SUA – Trump promite cea mai mare deportare de migranţi din istorie
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis miercuri că ...