Isărescu audiat în Parlament: O echipă MFP – BNR lucrează acum la modificarea calculului ROBOR

Guvernatorul Mugur Isărescu a spus în cadrul audierilor din Parlament, din şedinţa comună a comisiilor economică şi de buget-finanţe ale Senatului, că există o echipă, formată din experţii BNR şi cei ai Ministerului Finanţelor, care cercetează acum modalităţi de a schimba calculul ROBOR. Florin Georgescu, prim viceguvernator BNR, a spus că primele rezultate vor fi aflate în 18 februarie. Mai jos aveţi imagini live de la întâlnire şi principalele declaraţii sau întrebări.
Economica.net - mar, 12 feb. 2019, 07:08
Isărescu audiat în Parlament: O echipă MFP - BNR lucrează acum la modificarea calculului ROBOR

Declaraţii LIVE:

Isărescu: ROBOR nu este manipulat. Dobânzile au crescut în pas cu inflaţia

Indicele ROBOR nu a fost manipulat de către bănci, în condiţiile în care el a rămas la un nivel mai scăzut, în trecut, atâta timp cât şi nivelul inflaţiei a rămas jos, iar Banca Naţională a României (BNR) nu se „joacă cu politica monetară”, dobânzile crescând în pas cu inflaţia, a afirmat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în audierile din Senat.

Guvernatorul Mugur Isărescu este audiat, marţi, la această oră, în comisiile reunite economică şi de buget-finanţe din Senat, alături de întreg Consiliul de Administraţie al BNR, pe teme legate de cursul valutar şi pe modul în care este calculat indicele ROBOR. La audiere participă şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, l-a întrebat pe Isărescu dacă indicele ROBOR a fost manipulat de bănci, iar Isărescu a negat.

„ROBOR nu este manipulat. Nu există o înţelegere de tip cartel între bănci. (…) ROBOR a crescut, este normal, având în vedere că şi inflaţia a crescut”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a subliniat că BNR nu se „joacă cu politica monetară”, iar dobânzile din piaţă au crescut în pas cu inflaţia.

„Dobânzile au crescut în pas cu inflaţia. (…) Când inflaţia era foarte scăzută, negativă, nu exista un deficit de cerere, cu creşteri salariale mari. Era inflaţie negativă şi o creştere economică mare. Atunci, BNR a lăsat dobânda la 1,75%”, a spus Isărescu.

Isărescu: Dobânzile mici sunt de domeniul trecutului, în contextul în care inflaţia a crescut semnificativ în ultimul an.

Tăriceanu: Aţi luat în calcul şi alte modalităţi de calcul a ROBOR?

Isărescu: Cotaţiile ROBOR nu sunt artificiale. Sunt legate de operaţiuni pe piaţa valutară. Legătura cu ROBOR cu creditele s-a făcut, el funcţionează din 1995, UE a recomandat ca o parte din dobânda la credite să fie legată de o dobândă de piaţă. A fost o discuţie cu OPC. 

Există 8 ROBOR-uri. De la o zi la 12 luni. Fiecare are alt nivel de cotaţii. La unele se fac operaţiuni într-o zi, la altele nu. 80% dintre tranzacţii se fac la dobânzi de o zi până la o săptămână. Acestea variază foarte mult, funcţie de lichiditate. De cum se dau salariile şi pensiile de la buget, de exemplu. Să zici că ROBOR e manipulat, înseamnă să acuzi de asta inclusiv guvernul.

Manipulările există, dar sunt mediatice. De ce s-a luat ROBOR la 3 luni? Să vă răspund la întrebare. Există o echipă tehnică, la Finanţe şi BNR, care calculează acum. Nu cred că se va ajunge la un rezultat mai bun

Zamfir: Domnule guvernator, e greu să spuneţi cu mâna pe inimă că nu e manipulat. Păi uitaţi că în 2008 s-a întâmplat ceva care contrazice tot ce spuneţi! În 2008, trezorierii băncilor s-au înţeles între ei. În acea investigaţie a Consiliului Concurenţei e un email. Ce pârghii legale aveaţi atunci să scădeţi ROBOR şi nu puteţi să faceţi acum?

Isarescu: Trebuia să vă uitaţi la cifre!

Zamfir: La ce cifre, domnule Isărescu?

Isarescu: Noi lucrăm cu cifre! Acea investigaţie a fost închisă şi la Comisia Europeană. În 2008 domnul preşedinte al Senatului era premier. Mulţi bancheri şi-au cheltuit leii şi au vândut şi titlurile de stat. Şi neavând bani au dus dobânzile la cer! Atunci, dobânda a ajuns la 200%. Atunci chiar s-a luat o măsura ca dobânda în piaţă să nu fie peste 25%.

Zamfir: Deci aţi plafonat ROBOR-ul! Dumneavoastră sunteţi împotriva plafonării dobânzilor! Cu toate astea aţi plafonat…

Isarescu: Sunt alte pieţe, domnule preşedinte! Piaţa monetară e piaţă vitală a României!

Zamfir: Nivelul dobânzilor la creditele ipotecare e mai mare în România decât în alte ţări! Iar la dobânzi e mai mic.

Isarescu: Aşa pot da şi eu cu cifre, domnule preşedinte. Păi comparaţi şi alţi indicatori. Inflaţia. Sau deficitele noastre.

Zamfir: Păi, Spania…

Isarescu: Spania e în zona euro! Uitaţi-vă la statele din jurul nostru care nu sunt în euro! Luaţi rapoartele BNR…

(Isărescu îi recomandă senatorului Zamfir să reintroducă în discuţii legea plafonării dobânzilor şi să o discute cu băncile pentru că sunt multe lacune.)

Şerban Nicolae: Discuţiile BCE arată că un astfel la operaţiuni şi nu la cotaţii. Eu sunt de acord cu acele fluctuaţii induse de operaţiunile din contul de trezorerie, dar ele sunt predictibile. Aş fi fost de acord dacă ar sumariza tranzacţiile şi nu operaţiunile de piaţă.

Mugur Isărescu: Spuneţi ce vreţi într-adevăr. Vreţi dobânzi mai mici. Pai haideţi. Venim cu inflaţia în jos, reducem deficitele. Puteţi reduce deficitul de la 2,5% la 1%? Că aveţi bugetul în faţă. Şi reducem şi deficitul extern. P-ăsta chiar nu puteţi peste noapte. Ştiu că suntem economişti şi nu suntem mereu plăcuţi. Mai venim şi cu veşti proaste.

Florin Georgescu: În 18 februarie ni se va prezenta în cadrul CNSM oportunitatea schimbării modului de calcul a ROBOR. Grupul de tehnicieni se întâlnesc zilnic şi discută, urmând să vedem ce recomandări ne vor fi făcute.
 
(Florin Georgescu spune că în acest moment se discută cu Ministerul Finanțelor ca rata ROBOR să se calculeze din tranzacțiile zilnice și să se facă o medie pe 3 luni a acestora, astfel încât să se aplatizeze. Astfel, Finanțele ar putea rupe taxa pe activele bancare de ROBOR. „S-ar putea să fie mai mic, mai mare, dar este un indicator care aplatizează perioadele de excedent de lichiditate cu cele de deficit de lichiditate”.)
 
Tăriceanu: Dobânzile reflecta şi încrederea oamenilor în economiei. Avem o datorie publică redusă. Deficitul bugetar e în curtea Guvernului. Sigur că ideal ar trebui scăzut acest deficit. Dar noi funcţonăm după nişte reguli care ne frânează să lucrăm cu deficite mai mari. Cred că ar trebui găsită între Guvern şi BNR comunicarea necesară pentru a putea contribui la rezolvarea acestor dileme cu care ne confruntăm. Asta e mai mult o remarcă decât o întrebare!

Isărescu: Sunt de acord cu dumneavoastră. Asta şi incercam, dacă vă uitaţi la comunicatele BNR. Acolo vorbim de un mix echilibrat de politici! Fără o cooperare instituţională nici nu se poate. Pentru fiecare împrumut pe care Statul îl face în străinătate, Guvernatorul semnează garanţia!

Dar e vorba de dozaj! Nu se poate să avem curs fix, cum s-a sugerat! Uitaţi-vă la Bulgaria! A trebuit să aibă surplus bugetar şi de cont curent! Când treci Dunărea şi te duci la Sofia nu vezi o casă nou ridicată! Păi uitaţi-vă la cum e la noi! Ţările cu regim de curs flexibil au progresat mai mult decât cele care au avut curs fix. Iar cu Ordonanţa 114 ne-aţi legat de mâini! Păi la un atac al leului, ce facem? Omorâm băncile?

Ştirea se actualizează.

 

 

„Pe 12 (februarie, n.r.) am hotărât să mergem tot Consiliul de Administraţie. Invitaţia e şi din partea Comisiei de Buget – Finanţe. Deci am primit o invitaţie, în sfârşit o invitaţie validă”, a spus Mugur Isărescu în 7 februarie, la briefingul de presă pentru prezentarea deciziilor şedinţei CA pe probleme de politică monetară.

El a declarat că până acum nu a răspuns invitaţiei pentru că au existat o serie de neclarităţi.

„Au fost invitaţii transmise pe la vreo 10 studiouri de televiziune. Nu ştiam în care studiou să mă duc. Acum avem o invitaţie semnată de doi preşedinţi de comisie, avem o intervenţie publică a şefului Senatului, care e normală. Spuneţi şi dumneavoastră cum ar fi, deci spune cineva să vii undeva şi un confrate, tot senator, spune nu domnule, vezi că nu a îndeplinit….scrisoare publică. Nu a îndeplinit criteriile, a făcut un abuz domnul preşedinte al comisiei respective”, a spus Isărescu.

Preşedintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, a precizat luni că Mugur Isărescu i-a confirmat prezenţa pentru marţi.

„Înţeleg că, iată, vine cu întregul Consiliu de Administraţie, lucru care ne bucură foarte tare că înţelege într-un final care sunt obligaţiile CA al BNR. Vom discuta pe marginea ROBOR şi a felului în care se calculează acest indice, vom discuta pe marginea raportului pe care BNR l-a prezentat la sfârşitul anului în legătură cu stabilitatea financiară şi despre inflaţie. Va fi o zi plină, cu multe întrebări la care sunt convins că domnul guvernator va da răspuns la toate. (…) Va fi abordată problema cursului leu-euro. Vom sta mai bine de oră, două. Sunt convins că toate temele care frământă populaţia, care frământă opinia publică vor fi dezbătute şi nu am niciun motiv să cred că vom pleca după acea audiere mai în ceaţă decât suntem acum”, a afirmat Zamfir.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Copraag Entrepreneur de către Ubitech Construcții
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Ubitech Construcții S.R.L. intenționează să preia Copraag Entrepreneur S.R.L., informează instituția prin intermediul unui comunicat......
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru economie pot fi uriașe
Modificările climatice vor ține turiștii în camere. Zilele „bune” de petrecut afară scad, iar pierderile pentru ...
Anul 2024 se anunță unul bun pentru destinațiile de vârf din sudul continentului, susținând economiile Spaniei, Portugaliei ...
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
Conglomeratul german BASF are un nou CEO
La încheierea Adunării Anuale a Acţionarilor 2024 care s-a desfășurat astăzi, Markus Kamieth a fost numit preşedinte ...
Guvernul a aprobat astăzi cele două acte normative care permit plata în avans pe luna mai a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale
Guvernul a aprobat astăzi cele două acte normative care permit plata în avans pe luna mai a pensiilor și a altor drepturi ...
Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor ...