Kaufland deschide la Satu Mare al 117-lea magazin al reţelei

Retailerul german Kaufland deschide miercuri, 24 ianuarie, cel de-al doilea magazin din Satu Mare, acesa fiind cel de-al 117-lea hipermarket al rețelei din România.
Economica.net - mar, 23 ian. 2018, 13:01
Kaufland deschide la Satu Mare al 117-lea magazin al reţelei

Kaufland va inaugura mâine, 24 ianuarie, cel de-al doilea magazin din Satu Mare şi al 117-lea al reţelei, informează un comunicat al companiei. Hypermarketul este amplasat pe str. Corvinilor, nr.1-3, și are o suprafață de vânzare de 2.305 metri pătrați și suprafața totală de aproximativ 4500 mp.

Parcarea cuprinde 200 de locuri și include rasteluri pentru biciclete, respectiv șapte spații special amenajate pentru persoanele cu dizabilități.

În incinta magazinului, clienții pot găsi următoarele spații comerciale: Fornetti Backer and Coffee, farmacie Help Net Farma, TabacXpress, casa schimb valutar și bancomat. De asemenea, noul magazin Kaufland pune la dispoziție și un punct Grill, prevăzut cu două case de marcat, unde clienții pot lua rapid o masa. 

Navigarea prin magazin este eficientizată printr-un nou sistem de ghidaj prin pictograme ce semnalizează categoriile de produse sau servicii. Mai mult, pentru facilitarea orientării, magazinul are o nouă segmentare a spațiului și a rafturilor, cu scurtături printre raioane.

Prin deschiderea acestui magazin, Kaufland creează 90 de locuri noi de muncă în Satu Mare.

Scopul nostru este să fim cu adevărat alături de clienți, fie că vorbim de un nou magazin mai aproape de casă, sau de un sortiment de unde fiecare să poată alege ce i se potrivește, oferind întotdeauna calitate la prețuri reduse. Am investit mult în modernizarea experienței de cumpărături pentru clienții noștri, mai ales în ultimii ani, urmărind să o facem tot mai plăcută și mai simplă. Anul acesta, aniversăm 50 de ani de la deschiderea primului magazin în Europa. Astăzi, suntem bucuroși să oferim cel mai modern loc de cumpărături”, a declarat Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs,  Kaufland România.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în 7 țări și o rețea de 117 magazine în România. 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
O „forţă de reacţie rapidă” a UE ar putea să fie înfiinţată în 2025, susţine Parisul
O „forţă de reacţie rapidă” a UE ar putea să fie înfiinţată în 2025, susţine Parisul
O 'forţă de reacţie rapidă' a Uniunii Europene, evocată joi de preşedintele francez Emmanuel Macron şi destinată unor operaţiuni de tipul evacuării de cetăţeni din ţări în criză, ar......
Mecanismul privind salariul minim european începe de la 1 iulie
Mecanismul privind salariul minim european începe de la 1 iulie
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va începe ...
UE înăspreşte regulile pe care trebuie să le respecte retailerul chinez de modă Shein
UE înăspreşte regulile pe care trebuie să le respecte retailerul chinez de modă Shein
Comisia Europeană a desemnat, vineri, în mod oficial, comerciantul Shein drept platformă online foarte mare (VLOP) în ...
Ciolacu: Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori
Ciolacu: Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, ...