Linia spre Aeroport nu va trece pe sub DN1, ci pe deasupra. Costă 90 de milioane de euro şi se va termina într-un an

Studiul de fezabilitate reactualizat pentru legătura feroviară Bucureşti – Aeroportul Otopeni va fi gata în noiembrie, a declarat marţi Lucian Şova, ministrul Transporturilor, potrivit Asociaţiei Pro Infrastructură. Dacă iniţial se vorbea de subtraversarea celui mai aglomerat drum naţional, noua soluţie identificată este cea de "estacade peste DN1", spun reprezentanţii API.
Anemona Andone - mar, 25 sept. 2018, 12:18
Linia spre Aeroport nu va trece pe sub DN1, ci pe deasupra. Costă 90 de milioane de euro şi se va termina într-un an

„S-a obţinut certificat de urbanism, se obţin şi alte avize cam într-o lună. CFR pregăteşte licitaţia pentru execuţie”, a mai spus Lucian Şova, potrivit reprezentanţilor API care au relalat ce s-a discutat în şedinţa de marţi a Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor.

Potrivit acestora, soluţia pentru realizarea legăturii este „estacade peste DN1″. Valoarea proiectului va fi de 90 milioane de euro iar lucrările de execuţie ar trebui să dureze mai puţin de un an cu un „constructor serios”.

Consultanţa va fi asigurată intern de către CFR SA, iar dacă Uniunea Europeană nu acceptă aşa, se va merge pe finanţare bugetară, au mai transmis reprezentanţii API de la şedinţa Comisiei de Transporturi.

Ministrul Transporturilor Lucian Şova şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Narcis Neaga au fost inivitaţi marţi la Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor unde au dat mai multe declaraţii.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat în iulie că a semnat cu Baicons Impex SRL contractul pentru reactualizarea studiului de fezabilitate necesar modernizării liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă (AIHCB). Acesta este în valoare de 2,5 milioane lei, cu o durată de implementare de 12 luni şi finanţare asigurată din fonduri externe nerambursabile.

Autorităţile de la Transporturi se află într-o cursă contra-cronometru pentru asigurarea unei legături cu Aeroportul Otopeni până la Campionatul European de Fotbal din 2020, atunci când Bucureștiul va găzdui patru partide de la turneul final.

Despre acest proiect se vorbeşte de mai mulţi ani, iar inclusiv la începutul lui 2016 foşti oficiali de la Transporturi spuneau că legătura feroviară va fi gata abia în 2021. La acea dată, extinderea căii ferate spre aeroportul Henri Coandă urma să fie finanţată din fonduri europene.

De asemenea, conform informaţiilor publicate anterior în presă, soluţia pentru realizarea legăturii era o linie de cale ferată directă, care să subtraverseze DN1 și care să oprească într-o gară nou-construită în parcarea Aeroportului Otopeni.

Calea ferată se opreşte în prezent la circa 800 de metri de terminalul Aeroportului Internaţional Henri Coandă, într-o haltă improvizata în câmp. 

Te-ar mai putea interesa și
Din paradoxurile ordonanței trenuleț: Unele companii vor plăti atât impozit pe profit și ICAS, cât și taxa pe afiliați – avocați
Din paradoxurile ordonanței trenuleț: Unele companii vor plăti atât impozit pe profit și ICAS, cât și taxa pe afiliați ...
Pachetul 2 fiscal a introdus limitarea deductibilității anumitor cheltuieli cu entități afiliate nerezidente sau, pe scurt, taxa pe afiliați. În același timp, Ordonanța Trenuleț (OUG......
Cum se pregăteşte România pentru „viitorul verde” – analiză
Cum se pregăteşte România pentru „viitorul verde” – analiză
România îşi modernizează infrastructura energetică, îşi eficientizează clădirile şi se pregăteşte pentru un viitor ...
6 secrete pentru a economisi mai uşor
6 secrete pentru a economisi mai uşor
Economisirea reprezintă o practică pe care trebuie să o avem cu toții în vedere. Cu toate acestea, poate fi destul de ...
Antreprenorul George Peltecu intră în imobiliare și se asociază cu dezvoltatorul Park Properties într-un proiect cu 22 de vile de lux la Snagov
Antreprenorul George Peltecu intră în imobiliare și se asociază cu dezvoltatorul Park Properties într-un proiect cu ...
Antreprenorul George Peltecu, cunoscut pentru investițiile în domeniul medical privat și fiul profesorului doctor Gheorghe ...