Marea Britanie: Creşterea salariilor nu a ţinut pasul cu inflaţia, deşi şomajul e la cel mai scăzut nivel din 1975

Decalajul dintre creşterea salariilor şi inflaţie în Marea Britanie s-a accentuat, cel mai clar indiciu de până acum al efectelor majorării preţurilor pe fondul începerii negocierilor referitoare la Brexit, deşi şomajul se află la cel mai scăzut nivel din 1975, transmit BBC, Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 13 sept. 2017, 11:57
Marea Britanie: Creşterea salariilor nu a ţinut pasul cu inflaţia, deşi şomajul e la cel mai scăzut nivel din 1975

Miercuri, Oficiul Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie a anunţat că rata şomajului a scăzut la 4,3% în perioada mai-iulie 2017, în timp ce analiştii se aşteptau la menţinerea acesteia la 4,4%. Este cel mai redus nivel din ultimii 42 de ani.

Ajustate în funcţie de inflaţie, salariile au scăzut cu 0,4% în perioada mai-iulie 2017. Principala cauză o reprezintă rata inflaţiei, care s-a situat la 2,9% – cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, pe fondul deprecierii lirei sterline şi al majorării preţului la ţiţei.

Câştigurile totale, incluzând bonusurile, au urcat în ritm anual cu 2,1% în perioada mai-iulie 2017, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 2,3%. Excluzând bonusurile, salariile au crescut tot cu 2,1%, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 2,2%.

Potrivit datelor ONS, numărul şomerilor din Regatul Unit a scăzut cu 75.000, la 1,46 milioane.

Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie a raportat că numărul angajaţilor a crescut semnificativ, cu 181.000, la nivelul record de 32,14 milioane, în timp ce rata angajării s-a situat la nivelul record de 75,1%.

În urma creşterii extrem de lente a câştigurilor în acest an, Banca Angliei şi-a redus estimările privind creşterea salariilor în 2018 şi în 2019, la 3%, respectiv 3,25%, în scădere cu o jumătate de procent pentru fiecare an.

Reflectând deprecierea lirei sterline, Banca Angliei a majorat, recent, proiecţiile privind inflaţia în 2017 la 2,6%, de la 2,7%, depăşind astfel ţinta de până acum, de 2%. În iunie, rata inflaţiei s-a situat la 2,6%, iar Banca Angliei se aşteaptă să rămână peste ţinta sa de 2% în următorii trei ani.

Te-ar mai putea interesa și
Valul AI motivează firmele din București. Capitala domină Europa de Est în Topul Startup AI
Valul AI motivează firmele din București. Capitala domină Europa de Est în Topul Startup AI
În 2025, inteligența artificială nu mai este o tehnologie emergentă, ci una fundamentală. Europa de Est își consolidează prezența în clasamentele globale ale orașelor cu cele mai avansate......
Eliza Predoiu, CFO NEPI Rockcastle: Scanăm piața pentru noi achiziții. Ne dorim să avem o masă critică în orice țară în care intrăm – INTERVIU
Eliza Predoiu, CFO NEPI Rockcastle: Scanăm piața pentru noi achiziții. Ne dorim să avem o masă critică în orice țară ...
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, își continuă analiza de intrare și pe alte ...
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește ...
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...