Mihai Tudose: Nu se desfiinţează pilonul II de pensii, dar este necesară o analiză a gestionării acestor bani

Premierul Mihai Tudose a afirmat luni, la Parlament, că nu se desfiinţează pilonul II de pensii, dar este necesară o analiză a gestionării acestor bani, pentru a vedea unde sunt investiţi şi cât costă administrarea fondurilor.
Economica.net - lun, 10 iul. 2017, 11:52
Mihai Tudose: Nu se desfiinţează pilonul II de pensii, dar este necesară o analiză a gestionării acestor bani

„Nu se desfinţează pilonul II de pensii. Ceea ce ştiu că face doamna ministru este o analiză asupra gestionării acestor bani, fiindcă tot a ieşit în discuţie acest pilon II. Vedem el este gestionat într-un fel, să vadă Guvernul, să vadă doamna ministru şi noi toţi apoi cum este gestionat acest fond: ce se întâmplă cu acei bani, unde sunt investiţi, cât costă gestionarea acelor bani. Rezultatele vor fi făcute publice”, a afirmat Mihai Tudose.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, la România TV, că a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară date despre pilonul II de pensie, pentru a vedea cum se calculează pensiile şi care este diferenţa între sumele pe care le primesc pensionarii care cotizează şi la stat. Ministrul a ţinut să precizeze că nu este vorba despre naţionalizarea sau desfiinţarea pilonului II.

„Am cerut ASF date despre pilonul II de pensii, nu aş vrea să se sperie absolut nimeni, nu este vorba nici de naţionalizare, nici de desfiinţare, dar vrem să ştim care a fost formula de calcul şi vrem să facem o comparaţie între cei care au cotizat practic cu aceeaşi sumă la sistemul de stat şi cu aceeaşi sumă la pilonul II de pensie, să vedem dacă şi pensia care le este calculată va fi similară cu ceea ce oferă statul. Dacă este în plus, este chiar foarte bine, dacă este în minus, o să vedem toate datele. Cert e că va trebui să le prezentăm cu siguranţă şi celor care beneficiază de acest sistem de pensie, este vorba de cei care în 2010 aveau sub vârsta de 35 de ani şi care au fost obligaţi de stat să cotizeze la alte piloane de pensie”, a afirmat Olguţa Vasilescu.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a precizat, în 29 iunie, într-un comunicat transmis de PSD că nu a declarat că va susţine desfiinţarea Pilonului ll, ci doar a răspuns unei întrebări care „probabil, a fost interpretată greşit”. El susţine că nici nu ar fi putut face o astfel de previziune şi spune că regretă „confuzia creată”.

Anterior, Ionuţ Mişa, a declarat că Pilonul II de pensii, care administrează active de aproape 40 de miliarde lei, va fi desfiinţat, banii vor fi returnaţi contribuabililor, iar aceştia vor trebui să aleagă între Pilonul I, de stat, sau Pilonul III, privat. Mişa nu consideră că această măsură este o naţionalizare a pensiilor private.

Te-ar mai putea interesa și
Emmanuel Macron recomandă orașul bulgar Varna printre destinațiile turistice de top
Emmanuel Macron recomandă orașul bulgar Varna printre destinațiile turistice de top
Oraşul bulgar Varna (de la Marea Neagră) se numără printre destinaţiile europene de top pe care preşedintele francez Emmanuel Macron le recomandă oamenilor să le viziteze, într-o postare......
Angajații din Cultură ies în stradă astăzi și vor protesta în fața Ministerului Culturii și a Guvernului chiar în ziua în care este organizată „Noaptea Muzeelor”
Angajații din Cultură ies în stradă astăzi și vor protesta în fața Ministerului Culturii și a Guvernului chiar în ...
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel ALFA a anunțat că va ...
Update: Un elicopter militar a fost trimis în căutarea marinarilor dispăruți. O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Opt marinari au fost salvați și trei sunt dați dispăruți
Update: Un elicopter militar a fost trimis în căutarea marinarilor dispăruți. O navă s-a scufundat în Marea Neagră, ...
Update: Un elicopter IAR 330 Puma al Forţelor Aeriene Române execută o misiune de căutare pe mare a posibililor supravieţuitori, ...
Alfa Romeo celebrează prima victorie la Mille Miglia cu Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport
Alfa Romeo celebrează prima victorie la Mille Miglia cu Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport
Alfa Romeo a prezentat ediții speciale pentru Giulia și Stelvio. Variantele Quadrifoglio Super Sport sunt limitate la 275 ...