Ministerul Tineretului şi Sportului anunţă creşteri salariale de 25%, din ianuarie

Ministerul Tineretului şi Sportului a anunţat într-un mesaj postat pe un site de socializare că va aplica creşteri salariale începând cu 1 ianuarie 2019 pentru angajaţii din MTS, dar şi din unităţile subordonate.
Economica.net - vin, 04 ian. 2019, 12:02
Ministerul Tineretului şi Sportului anunţă creşteri salariale de 25%, din ianuarie

„Publicată în Monitorul Oficial pe 29 decembrie, Ordonanţa de Urgenţă 114/2018 aduce o serie de îmbunătăţiri financiare pentru salariaţii din MTS şi din unităţile subordonate. Astfel, de la 1 ianuarie, se va aplica o creştere salarială cu un procent de 25%, care se va calcula din diferenţa dintre nivelul salarial din 2018 şi cel care va fi în 2022, conform grilelor prevăzute în Legea 153”, anunţă MTS pe pagina oficială de Facebook.

„De asemenea, se vor acorda şi în acest an vouchere de vacanţă în valoare de 1450 de lei. În ceea ce priveşte indemnizaţia de hrană, aceasta va fi în valoare de 3.800 de lei pe an pentru fiecare salariat”, se mai precizează în mesajul ministerului.

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST), afiliat la Federaţia Publisind şi membru al Blocului Naţional Sindical, a organizat pe parcursul anului 2018 mai multe acţiuni de protest, ca urmare a inechităţilor salariale din domeniu. La începutul lunii august 2018, angajaţii MTS au intrat pentru o scurtă perioadă în grevă generală.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...