Ministrul Sănătăţii: Pentru a nu mai fi discontinuităţi în aprovizionarea medicamentelor, vor fi norme privind asigurarea serviciului public

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că a primit semnale on-line că un lanţ de farmacii ar avea probleme în aprovizionarea cu insulină, că unii pacienţi care au diabet ar merge în câteva farmacii pentru a găsi medicamentul şi că unele produse merg la export, de aceea Ministerul Sănătăţii lucrează la normele pentru asigurarea serviciului public prin care distribuitorii să asigure mai întâi necesarul intern, potrivit News.ro.
Economica.net - sâm, 25 feb. 2017, 09:42
Ministrul Sănătăţii: Pentru a nu mai fi discontinuităţi în aprovizionarea medicamentelor, vor fi norme privind asigurarea serviciului public

„Am primit semnale on-line că un lanţ de farmacii cu acoperire naţională ar avea probleme în aprovizionarea cu insulină. De asemenea, am primit semnale de la pacienţi care mi-au spus că au fost obligaţi să meargă prin câteva farmacii, pentru că nu au găsit insulina în farmacia de lângă casă, de unde luau de obicei. Un altul mi-a spus că a fost chemat peste câteva zile, întrucât în farmacie nu era în acel moment insulina. A spune însă că un milion de bolnavi nu au insulină, aşa cum a apărut în mediul on-line, mi se pare o atitudine lipsită de profesionalism şi de respect pentru oamenii aflaţi în suferinţă”, a spus ministrul Sănătăţii, citat de News.ro.

Florian Bodog a precizat că, pentru rezolvarea cazurilor în care apar discontinuităţi în aprovizionarea cu medicamente, Ministerul Sănătăţii pregăteşte un act normativ prin care să fie asigurat mai întâi necesarul intern şi apoi exportul intracomunitar. 

„Lucrăm la normele pentru asigurarea serviciului public. Conform legii, trebuie asigurată mai întâi piaţa internă. Sigur, exportul intracomunitar nu este ilegal, dar vrem să asigurăm mai întâi nevoile pacienţilor noşti. Am şi eu semnale că există cazuri în care insulina a plecat la export „, a mai spus ministrul. 

Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Maria Moţa, a declarat, pentru News.ro, că nu se poate vorbi de o criză a insulinei şi de pacienţi care nu au acces la tratament din cauza unor probleme în aprovizionare.

La Intitutul Naţional de Diabet şi Boli de Nutriţie, activitatea se desfăşoară normal, spitalul are insulină pentru bolnavi, iar pacienţii contactaţi de News.ro au spus că şi-au luat tratamentul pentru următoarele trei luni.

„Mi-am luat tratamentul. Nu am avut nicio problemă până acum, nici în spital şi nici după externare. Acum am luat pentru trei luni”, a declarat Elena Ghiţă, pacientă aflată în tratament cu insulină.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, vineri, că este ”foarte determinat” să facă ordine în domeniul comerţului cu medicamente şi că se vor adopta ”cu siguranţă” reglementări privind obligativitatea firmelor de a asigura medicamente în primul rând pe piaţa internă.

“Exportul intracomunitar nu poate fi interzis decât pe o scurtă perioadă de timp, cu o foarte bună justificare, pentru că cei de la Comisia Europeană şi Consiliul Concurenţei imediat întreabă de ce ai intervenit în piaţă”, a spus Bodog.

Conform datelor din buletinul informativ al Ministerului Sănătăţii, peste 900.000 de români suferă de diabet zaharat, dintre care 34.000 sunt cazuri nou diagnosticate. 

Te-ar mai putea interesa și
Record după record pentru aur – Cotaţiile pe pieţele internaţionale au sărit din nou de 2.200 dolari/uncie. Cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR
Record după record pentru aur – Cotaţiile pe pieţele internaţionale au sărit din nou de 2.200 dolari/uncie. Cea ...
Aurul creşte azi, 28 martie 2024, şi atinge un nou record la cursul BNR. Este cea mai mare cotaţie din istoria României pentru gramul de aur (327,8351 lei). Precedentul record a fost atins pe 27......
Magazinele nu se vor închide în weekend, a anunţat Ciolacu
Magazinele nu se vor închide în weekend, a anunţat Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, ...
Guvernul a adoptat OUG de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie și gaze și a eliminat “taxa pe soare”
Guvernul a adoptat OUG de modificare a legislației plafonării prețurilor la energie și gaze și a eliminat “taxa pe ...
Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori ...
Swiss International Air Lines a început operarea zborurilor de la Cluj-Napoca spre Zurich
Swiss International Air Lines a început operarea zborurilor de la Cluj-Napoca spre Zurich
Swiss International Air Lines leagă Clujul de Zurich începând de azi, 28 martie.