Niciun acord între Grecia şi zona euro asupra prelungirii programului de ajutor – Atena

Reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro miercuri la Bruxelles nu a condus la niciun acord cu Grecia, care 'nu a acceptat' prelungirea programului de ajutor actual, susţinut de creditorii ei, a anunţat o sursă guvernamentală greacă, citată de AFP.
Economica.net - J, 12 feb. 2015, 04:20
Niciun acord între Grecia şi zona euro asupra prelungirii programului de ajutor - Atena

‘Acest Eurogrup nu a condus la un acord. Prelungirea memorandumului nu a fost acceptată’, a declarat această sursă, potrivit căreia negocierile vor continua ‘în vederea unui acord reciproc benefic’ pentru cele două părţi asupra viitorului finanţării, reformelor şi datoriei Greciei.

Reuniunea extraordinară a miniştrilor de finanţe din zona euro a început în jurul orei 16.30 GMT pentru a încerca să se apropie punctele de vedere şi examina planul Atenei pentru a se finanţa pe termen scurt, scrie Agerpres.

În timpul acestei reuniuni, Grecia, reprezentată de ministrul său de finanţe Yanis Varoufakis, ‘a susţinut eşecul memorandumurilor’, acordurile încheiate începând din 2010 între Atena şi troică (UE-BCE-FMI), bazate pe acordarea unui împrumut de 240 miliarde de euro în schimbul unei austerităţi drastice şi unei lungi liste de reforme structurale.

Acest program ce urmează să se încheie la sfârşitul lunii februarie este contestat de noul guvern grec care îl face responsabil de explozia şomajului şi sărăcirea populaţiei, în ciuda unei anumite stabilizări a finanţelor ţării şi chiar dacă datoria publică continuă să atingă niveluri record, aminteşte AFP.

Potrivit sursei elene, Atena de asemenea ‘a pus în dezbatere’ în timpul acestui Eurogrup ‘problema crizei umanitare şi datoriei’.

Europenii vor să convingă Atena să ceară prelungirea programului actual, înainte de a examina soluţii pentru reducerea datoriei, care reprezintă peste 175% din PIB-ul grec. Decizia trebuie luată nu mai târziu de 16 februarie, la o nouă reuniune a zonei euro, deoarece mai multe parlamente trebuie apoi să-şi dea aprobarea.

Guvernul lui Alexis Tsipras refuză orice prelungire a programului actual şi propune un plan alternativ de finanţare şi reforme.

Te-ar mai putea interesa și
ULTIMA ORĂ. Acord în coaliție. Reformă fără tăieri de salarii, se taie din cheltuieli. Când crește salariul minim-Oficial
ULTIMA ORĂ. Acord în coaliție. Reformă fără tăieri de salarii, se taie din cheltuieli. Când crește salariul minim-Oficial
Coaliția de guvernare a ajuns, în sfârșit, la consens, după discuții de luni privind tăierile din administrație și salariul minim, mai ales. Impozitul pe cifra de afaceri (IMCA) nu va fi......
UE anunță investiții de 1,8 miliarde euro în energie, inclusiv în România
UE anunță investiții de 1,8 miliarde euro în energie, inclusiv în România
Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii au anunţat, joi, plata a 1,8 miliarde euro din Fondul pentru modernizare ...
Taxa pe stâlp majorează prețul energiei electrice pentru populație, de la 1 ianuarie
Taxa pe stâlp majorează prețul energiei electrice pentru populație, de la 1 ianuarie
O parte din creșterea tarifelor de rețea, care va conduce la creșterea prețurilor finale la energie eletrică, a fost ...
Grindeanu ignoră avertismentele marilor antreprenori și companii: Nu vreau să fie eliminat impozitul pe cifra de afaceri (IMCA). Mediul de business a afirmat clar că IMCA va îngropa economia
Grindeanu ignoră avertismentele marilor antreprenori și companii: Nu vreau să fie eliminat impozitul pe cifra de afaceri ...
Sorin Grindeanu, președintele PSD, afirmă fără echivoc că nu dorește eliminarea Impozitului pe cifra de afaceri (IMCA) ...