Noi focare de pestă porcină africană, pe două fonduri de vânătoare din Constanţa

Prefectura în colaborare cu Direcţia Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor a (DSVSA) a aprobat marţi planuri de măsuri pentru combaterea epizootiei în cadrul a două noi focare de pestă porcină africană (PPA) declarate pe raza a două fonduri de vânătoare din sud-vestul judeţului Constanţa.
Economica.net - vin, 08 feb. 2019, 14:35
Noi focare de pestă porcină africană, pe două fonduri de vânătoare din Constanţa

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Constanţa, Zinaida Feodot, au fost confirmate noi focare de PPA la mistreţii de pe fondurile de vânătoare din localităţile Şipote şi Băneasa, situate în sud-vestul judeţului Constanţa.

„La Băneasa au fost găsiţi doi mistreţi morţi, pe raza fondului de vânătoare iar în focarul de pestă porcină de la Şipote a fost împuşcat un mistreţ” – a precizat reprezentantul Prefecturii Constanţa.

În cele două fonduri de vânătoare au fost instituite planuri de măsuri pentru îndepărtarea PPA, fiind dispusă vânarea integrală a mistreţilor din zonă, cu personal silvic, vânători autorizaţi şi personal abilitat, examinarea de către medicii veterinari a mistreţilor sacrificaţi şi recoltarea de probe, îngroparea (în gropi stabilite de către comisiile oficial stabilite) sau arderea porcilor in-situ, sub supraveghere oficială sanitar-veterinară şi interzicerea circulaţiei cu animalele domestice în zona respectivă.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...