Numărul de turişti în România a crescut în septembrie cu 11,5%, trei din patru turişti sunt români

Numărul de turişti în România a continuat să crească cu un ritm de două cifre în septembrie, iar ritmul a accelerat la 11,5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut,în condiţile în care piaţa a fost susţinută de turiştii români, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.
Economica.net - mie, 02 nov. 2016, 08:10
Numărul de turişti în România a crescut în septembrie cu 11,5%, trei din patru turişti sunt români

În total, în septembrie au fost înregistraţi 1,09 milioane de turişti în România, din care 820.000 de români, cu o cotă de 75% din total, iar restul de 271.200 turişti străini.

Numărul de turişti români a avansat cu 11,9% faţă de septembrie 2015, în timp ce numărul de turişti străni a crescut cu 10,3%.

”Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna septembrie 2016 75,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 24,9%, ponderi similare cu cele din luna septembrie 2015”, precizează comunicatul INS.

În septembrie, ritmul de creştere este uşor peste cel din luna august, când numărul de turişti din România a avansat cu 10,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Însă ritmul a scăzut faţă de primele patru luni din acest an, când s-a înregistrat o creştere cu 15% a numărului de turişti în România.

Cumulat, în primele nouă luni din acest an, numărul de turişti a crescut cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 8,56 milioane.

Numărul de turişti români a crescut în perioada ianuarie-septembrie din acest an cu 11,3% faţă de acelaşi interval din 2015, până la 6,63 milioane, şi reprezintă 77,4% din numărul total de turişti, în timp ce numărul de turişti străini a avansat cu 9,9%, pânâ la 1,93 milioane.

Din străinătate, cei mai mulţi turişti străini – 206.400 – au venit în septembrie din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (181.200).

Însă cele mai mari creşteri au fost înregistrate la numărul de turiştii din America de Sud, care a a avansat cu 15,8% faţă de septembrie 2015, până la circa 2.200, şi la turiştii din Asia, cu un avans de 15%, până la 36.900.

Cei mai mulţi turişti au venit, în primele nouă luni ale acestui an, din Germania (222.463), Israel (193.947), Italia (176.798) şi Ungaria (114.196).

Numărul de înnoptări, un indicator cheie în sectorul turistic, a crescut în septembrie cu 10,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 2,58 milioane. Cumulat pe primele nouă luni, numărul de înnoptări a avansat cu 8,9%, la 20,25 milioane.

În privinţa traficului de la frontiere, numărul de intrări de vizitatori străini în România a crescut cu 10,1% în primele nouă luni comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, până la 7,93 milioane, în timp ce numărul de ieşiri ale românilor din ţară s-a majorat cu 22,8%, la 12,55 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...