Pe cine ar putea cumpăra Banca Transilvania în România? Ciprioţii în capul listei

Directorul general al BT, Omer Tetik, a declarat recent că banca pe care o conduce este în negocieri pentru preluarea unei instituţii de credit locale. ECONOMICA.NET vă prezintă o listă scurtă cu băncile la care s-ar putea gândi directorul băncii cu acţionariat românesc. În fruntea acestei liste stă Marfin Bank.  
Şerban Buşcu - mar, 13 mai 2014, 21:01
Pe cine ar putea cumpăra Banca Transilvania în România? Ciprioţii în capul listei

“Banca Transilvania este discuţii pentru achiziţia unei bănci din România”, a declarat recent directorul BT, Omer Tetik. Chiar dacă nu foarte vizibil, pe piaţa bancară din România au avut loc în ultimul an mai multe schimbări importante.

S-au vândut bănci, s-au cumpărat bănci şi chiar s-au înfiinţat bănci noi iar dinamica va continua pentru că există instituţii de credit care sunt de vânzare. Portughezii de la Millennium Bank, de exemplu, au anunţat în clar că vor să se retragă având în vedere că nu au reuşit să se impună pe piaţă după ce au intrat în România către finalul perioadei de boom.

Şi alte bănci de dimensiuni mici au dat semne că ar ieşi din România dacă ar avea ocazia. Printre acestea Leumi Bank sau Marfin.

Cea din urmă, deţinută majoritar de o bancă cipriotă(Laiki Bank) aflată în plin proces de lichidare, este şi din alte motive o ţintă probabilă pentru BT. Mai clar, Marfin Bank este instituţia de credit care, în urma discuţiilor dintre autorităţile bancare din România şi cele din Cipru, a trebuit să preia activele şi pasivele Bank of Cyprus, desfiinţată în România.

Între Bank of Cyprus şi Banca Transilvania există o lungă relaţie, banca cipriotă fiind la un moment dat unul dintre principalii acţionari ai BT. Mai mult, surse din piaţă vorbesc despre faptul că acţionari ai Băncii Transilvania ar fi deţinut depozite importante la Bank of Cyprus transferate acum la Marfin.

În plus, în momentul în care BNR încerca să intermedieze o achiziţie a Bank of Cyprus în ecuaţie a intrat şi Banca Transilvania care ar fi depus chiar o ofertă în acest sens.  

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...