Primul chinez care va deţine în totalitate un club de fotbal englez. Xia Jiantong a cumpărat Aston Villa

Magnatul chinez Xia Jiantong a ajuns joi la un acord pentru preluarea clubului de fotbal Aston Villa, ultima tranzacţie dintr-un lung şir de investiţii chineze în fotbalul mondial, informează Reuters.
Economica.net - joi, 19 mai 2016, 16:13
Primul chinez care va deţine în totalitate un club de fotbal englez.  Xia Jiantong a cumpărat Aston Villa

Xia Jiantong, care va fi primul chinez care va deţine în totalitate o echipă engleză de fotbal, a precizat că firma sa Recon Group ar putea plăti peste 100 milioane de lire sterline (146 milioane de dolari) pentru Aston Villa, adăugând însă că nu are de gând să ‘arunce cu bani’ pentru a relansa acest club.

Aston Villa a intrat într-un declin după ce în 2006 a fost cumpărat de americanul Randy Lerner pentru 125 de milioane de dolari. La finalul acestui sezon, Aston Villa a retrogradat din Premier League, după ce a câştigat doar trei partide.

Preluarea de către un om de afaceri chinez a unuia din cele mai vechi cluburi de fotbal din Anglia vinde după ce în luna decembrie a anului trecut un consorţiu de investitori chinezi a plătit 375 milioane de euro (400 milioane de dolari) pentru a prelua un pachet de 13% din acţiunile unui grup care deţine mai multe cluburi de fotbal printre care şi Manchester City. De asemenea, la începutul lui 2015, un alt miliardar chinez, Wang Jianlin, proprietarul conglomeratului de companii Wanda, considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din China, a cumpărat 20% din acţiunile clubului de fotbal spaniol Atletico Madrid pentru 45 de milioane de euro.

La începutul acestei luni, Reuters, citând o sursă din apropierea discuţiilor, a informat că fostul premier italian Silvio Berlusconi negociază vânzarea clubului de fotbal AC Milan cu un consorţiu chinez.

Te-ar mai putea interesa și
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Bihor a anunţat, duminică, deschiderea traficului pe Centura Sântandrei, un drum nou în lungime de 5 kilometri, prima din cele şapte centuri noi construite......
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Wiener Privatklinik din Viena, unde deja lucrează câţiva medici români şi 20 de asistente românce, vrea să mai angajeze ...
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Marca Jaguar se apropie de împlinirea a nouă decenii de inovații și producție de motoare cu ardere internă și sărbătorește ...
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat duminică într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu ...