Proprietarul Casa Radio are probleme cu banii

Standard & Poor’s a redus ratingul pentru creditele corporate ale dezvoltatorului imobiliar Plaza Centers, care vrea să construiască mega proiectul de la Casa Radio din Capitală.
Andrada Ghira - lun, 07 ian. 2013, 22:18
Proprietarul Casa Radio are probleme cu banii

„Lichiditățile companiei cu sediul în Olanda s-au deteriorat până la un nivel pe care în considerăm “slab” și se află sub presiunea lipsei de lichidități a acționarului majoritar, Elbit Imaging, (n.r. – controlată de omul de afaceri israelian Mordechay Zisser). Decizia companiei de a amâna vânzarea unor active a redus din flexibilitatea financiară a companiei, care depinde în mare parte de astfel de vânzări. De aceea, scădem ratingul Plaza Centers de la “B” la “B-” pentru creditele pe termen lung”, se arată în decizia agenției de rating, publicată la Bursa de la Londra, la sfârşitul anului trecut.

Plaza Centers se află în negocieri pentru vânzarea unor active în valoare de 20 de milioane de euro, iar pentru 2013, dezvoltatorul va mai vinde şi alte proprietăţi, tranzacţiile fiind estimate la 80 de milioane de euro. Standard & Poor’s nu vede însă astfel de tranzacţii ca fiind sigure în 2013, iar banii ar putea veni de-abia în 2014 sau chiar mai târziu. De asemenea, dezvoltatorul mai are de încasat 31,5 milioane de euro din portofoliul de malluri deţinute în SUA (n.r. – Elbit Imaging a vândut anul trecut 47 din cele 49 de  centre comerciale pe care le deţinea în SUA), dar şi 20-25 de milioane de euro din activele pe care le operează.

“În opinia noastră, decizia Plaza Centers de a amâna vânzarea unor active pentru a creşte rata de ocupare şi de a aştepta potenţiale vânzări, combinată cu scadenţa unor credite peste doi ani, au dus la scăderea flexibilităţii financiare a companiei”, mai motivează Standard & Poor’s.

Încercări eşuate şi în 2012

Anul trecut, Plaza Centers a încercat în repetate rânduri să se împrumute cu 100 de milioane de dolari, fără nici un rezultat însă, scrie presa din Israel, care arată că aceşti bani ar fi pentru ajutorarea Elbit Managing.

În luna august a anului trecut, agenţia de rating israeliană Midroog, a redus ratingul Plaza Centers la obligaţiuni cu un grad, de la A3 la Baa1, invocând lipsa accesului companiei pe pieţele de capital, combinat cu calendarul de rambursare al datoriilor, care ar putea eroda lichidităţile companiei. La sfârşitul anului trecut, Plaza Centers avea de rambursat datorii în valoare de 18,3 milioane de euro şi rambursări de 81,4 milioane de euro în 2013.

Plaza Centers vinde terenurile din România

ECONOMICA.NET a scris în luna decembrie despre terenurile pe care Plaza Centers le deţine în România şi care sunt de vânzare. Pe terenurile cumpărate înainte de criză, Plaza Centers vroia să dezvolte mai multe centre comerciale. Criza însă le-a blocat planurile, iar primul teren scos la vânzare este cel de la Iaşi. 

CITEŞTE ŞI Plaza Centers îşi vinde terenurile din România. Primul pe listă: cel de la Iaşi.

Dezvoltatorul Plaza Centers este implicat şi în construcţia proiectului Casa Radio – Dâmboviţa Center. Compania a semnat acum şase ani un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru realizarea acestui proiect. Compania a depus documentaţia necesară obţinerii planului urbanistic de detaliu pentru construcţia unei clădiri de birouri de 50.000 de mp.

Anul trecut, valoarea totală a activelor companiei s-au redus cu peste 10%, de la 253,3 milioane euro la 226,3 milioane euro. La sfârşitul anului 2010, într-un raport financiar al companiei se estima că lucrările de construcţie pentru proiectele din oraşele din provincie vor fi demarate în periaoda 2011-2012, însă în raportul din 2011, termenele au fost schimbate, cu estimări de începere a construcţiilor în 2013-2014, cu finalizare pentru 2014-2015.

Plaza Centers este controlată de Mordechay Zisser, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Israel prin firma Elbit Imaging, care mai deţine pe piaţa locală şi hotelul Radisson Blu din Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...