RCA pentru tineri s-ar putea ieftini din februarie. ASF a luat la puricat firmele de asigurare

Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţă că, până la finele lunii februarie, va veni cu o soluţie în ceea ce priveşte situaţia şoferilor sub 30 de ani care plătesc sume uriaşe pentru asigurarea de răspundere civilă auto. ASF încearcă să uniformizeze metodele prin care companiile de asigurare calculează primele RCA
Şerban Buşcu - lun, 12 ian. 2015, 10:06
RCA pentru tineri s-ar putea ieftini din februarie. ASF a luat la puricat firmele de asigurare

Autoritatea de Supraveghere Financiară se află în plin proces de analiză a modalităţilor prin care societăţile de asigurare stabilesc tarifele RCA pentru tineri, au arătat, pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii ASF, după ce ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat că tinerii plătesc sume exagerate pentru RCA.

Un raport în acest sens va fi gata până la finele lunii februarie, promit cei de la Autoritate. Măsurile administrative vor viza uniformizarea metodelor prin care firmele calculează prima anuală. „ Aceştia(nr: asigurătorii) au modalităţi diferite de a calcula tarifele, conform propriilor standarde, vrem însă să acţionăm – prin instrumentele pe care le avem la îndemână – în direcţia eliminării diferenţierilor excesive.”, arată ASF.

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov a arătat că tinerii plătesc tarife mult prea mari pentru RCA şi a cerut ASF să ia măsuri. „Consider că actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor”, a spus ministrul Finanţelor.

O poziţie similară a abordat şi premierul Victor Ponta, într-o postare pe Facebook.

ECONOMICA.NET a scris în premieră despre situaţia tinerilor care sunt nevoiţi să plătească tarife din ce în ce mai mari pentru poliţa RCA. În prezent, un şofer sub 30 de ani nu dă mai puţin de 1.400 de lei pe o poliţă de asigurare auto deşi, în urmă cu un preţul RCA pentru o maşină medie nu sărea de 700 de lei.

O posibilă cauză este şi tratamentul uniform pe care asigurătorii în aplică unei întregi categorii de clienţi în ciuda faptului că are la îndemână un instrument care permite analizarea fiecărui şofer în parte. Astfel, clienţii cu un istoric pozitiv ajung să plătească şi pentru accidentele produse de alţii.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...