România poate ajunge în top 10 economii din UE în următorii 20 de ani – şeful Consiliului Investitorilor Străini

Economia României ar putea urca de pe locul 17 în Uniunea Europeană, unde se află acum, în primele 10 poziţii ale clasamentului în următorii 20 de ani, dacă s-ar lua măsurile necesare pentru o creştere anuală de 4,5-5%, a declarat, marţi, Eric Stab, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC).
Economica.net - mar, 01 nov. 2016, 12:13
România poate ajunge în top 10 economii din UE în următorii 20 de ani - şeful Consiliului Investitorilor Străini

‘Am pierdut ambiţia pe care am avut-o în perioada de aderare la UE. Putem fi a zecea economie din UE. România poate ajunge în top 10. Acum suntem pe locul 17, dar suntem a şaptea ţară ca mărime şi putem aspira la asta. Este important ca România să fie competitivă şi atractivă’, a spus Stab.

El a adăugat că, pentru a atinge acest lucru, România ar trebui să aibă o creştere economică de 4,5-5% pe an în următorii 20 de ani, ceea ce, în opinia sa, poate fi atins, având în vedere că, în trecut, România a avut creşteri economice chiar şi de 8%.

‘Fostul primar din Berlin spunea că Berlinul este sărac, dar este sexy. Ei bine, România nu este cea mai bogată ţară, dar poate deveni sexy. Întrebarea este cum putem ajunge acolo. Cum putem diminua diferenţele dintre percepţie şi realitate. România suferă la capitolul imagine, pentru că realitatea este mai bună. Deci trebuie să ne gândim cum putem noi toţi să contribuim la reducerea acestor diferenţe’, a arătat Stab.

Un alt lucru pentru a face România mult mai atractivă este să inspiri încredere, consideră oficialul FIC.

‘Am văzut că unii se opun capitalului străin sau autohton, mai ales în contextul campaniei electorale, ceea ce este un mesaj complet greşit. Investitorii străini au angajaţi români, au clienţi români, au furnizori români, plătesc taxe în România, sunt companii româneşti. Toţi investitorii străini pe care îi ştiu au un pic din România în minte şi în inimă, niciunul nu are România în buzunarele sale’, a mai spus Stab, la Summitul Investitorilor Străini, organizat de Business Review.

El a adăugat că există trei piloni importanţi pe care România ar trebui să se axeze pe viitor: unul este infrastructura de orice tip (drumuri, agricultură, digitală şi energetică). Alt pilon important este capitalul uman, întrucât trebuie să avem o ţară educată şi sănătoasă. Un alt lucru foarte important unde trebuie să se lucreze în continuare este managementul instituţiilor publice, consideră preşedintele FIC.

Te-ar mai putea interesa și
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, consideră primarul Bucureștiului
Primarul general Ciprian Ciucu consideră că ELCEN trebuie să vină la Primăria Capitalei, pentru că principalul său client este PMB....
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Ciprian Ciucu: Cheltuielile PMB sunt de circa 8 mld. lei, iar bugetul actual este de 5 mld. lei
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, este de părere că bugetul Capitalei este prost construit structural ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a adus șenilate la Cernica, pe lotul 4 Nord
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Umbrărescu a adus șenilate la Cernica, pe lotul 4 Nord
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului A0, unde cel mai mare ...
Romsilva vinde lemn pentru foc, începând din acest an, prin magazinul său online
Romsilva vinde lemn pentru foc, începând din acest an, prin magazinul său online
Potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, populaţia poate achiziţiona, începând din acest an, lemn pentru foc ...