România, primul loc în Uniunea Europeană la rata sărăciei relative

România se afla pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) la rata sărăciei relative în anul 2014, poziţia ţării fiind caracteristică unui stat cu probleme relativ mari în asigurarea unui nivel de trai ridicat pentru toţi cetăţenii săi, conform unei publicaţii a Institutului Naţional de Statistică (INS), transmisă la solicitarea Agerpres.
Economica.net - mar, 13 dec. 2016, 07:52
România, primul loc în Uniunea Europeană la rata sărăciei relative

‘În conformitate cu datele colectate la nivelul Eurostat, poziţia Romaniei este în general caracteristică unui stat cu probleme relativ mari în asigurarea unui nivel de trai ridicat pentru toţi cetăţenii săi. Din punct de vedere al ratei sărăciei relative, Romania (cu 25,1%) se plasa în anul 2014 în grupul statelor relativ sărace, cu valori peste media Uniunii Europene, cum ar fi: Spania (22,2%), Grecia (22,1%), Bulgaria şi Estonia (21,8%), Letonia (21,2%), Portugalia (19,5%), Croaţia şi Italia (19,4%), Lituania (19,1%). Rate de sărăcie mult mai mici se înregistrează în unele state precum Cehia (9,7%), Olanda (11,6%), Danemarca (12,1%), Slovacia (12,6%), Finlanda (12,8%) şi Franţa (13,3%)’, informează INS.

Rata sărăciei relative reprezintă ponderea persoanelor sărace, care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile, în totalul populaţiei.

În cele mai multe cazuri, copiii şi tinerii de până la 18 ani din ţările europene prezintă rate de sărăcie mai mari decât rata sărăciei ţărilor respective, în special în România, Ungaria, Bulgaria, Luxemburg, Spania, Portugalia, Italia. Această categorie de persoane este ceva mai protejată de flagelul sărăciei în Danemarca, Finlanda, Cipru, Olanda, Grecia, Slovenia.

În cazul grupei de vârstă 18-24 ani, notează INS, se remarcă în majoritatea statelor membre Uniunii Europene rate de sărăcie mai mari. Diferenţieri remarcabile se observă şi în cazul persoanelor vârstnice de 65 de ani şi peste, pentru care s-au estimat rate de sărăcie mai mari faţă de media ţării respective: Estonia (+10,8 puncte procentuale), Cipru (+8,0 puncte procentuale), Letonia (+6,4 puncte procentuale), Croaţia (+3,7 puncte procentuale), Finlanda (+3,2 puncte procentuale), Slovenia (+2,6 puncte procentuale), Suedia (+1,4 puncte procentuale) etc. Sărăcia este relativ mai puţin răspândită în rândul vârstnicilor în majoritatea statelor europene cum ar fi: Ungaria, Luxemburg, România, Slovacia, Olanda, Franţa, Cehia, Danemarca etc.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...