Ruşii de la LukOil au majorat preţul celei mai ieftine motorine vândută în staţiile proprii cu 4% peste noapte

Preţul motorinei standard vândută în staţiile din Odorheiu Secuiesc, cele mai ieftine din ţară, au urcat cu 16 bani de ieri până astăzi. Toţi distribuitorii de carburanţi din ţară au scumpit motorina, ca urmare a aprecierii cu 30% a cotaţiilor barilului de ţiţei de săptărmâna trecută
Economica.net - lun, 01 feb. 2016, 10:21
Ruşii de la LukOil au majorat preţul celei mai ieftine motorine vândută în staţiile proprii cu 4% peste noapte

De ieri până azi, motorina comercializată în staţiile LuKoil din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a scumpit cu 4%. Astfel, dacă sămbătă şi duminică, preţuri valabile şi vineri, 30 ianuarie, motorina standard se vindea cu 4,02 lei pe litru, azi, preţul acesteia a urcat la 4,18 lei pe litru. Aceeaşi cotaţie se găseşte la ambele staţii din Odorgeiul Secuiesc, stada Beclean şi Strada Racokzi Ferenc.

LukOil a scumpit, azi, motorina comercializată în toate staţiile proprii. Media scumpirilor este mult mai mică faţă de Odorheiu Secuiesc, 3 – 4 bani pe benzinărie.

Şi celelalte lanţuri de distribuţie din ţară au scumpit , de azi, motorina. Spre exemplu, tot în Odorheiu Secuiesc, Petrol vinde acum acest carburant cu 4,07 lei pe litru, faţă de 4,02 lei pe litru, vineri.

Scumpirile de azi vin după luni la rând de ieftiniri ale carburanţilor, datorate prăbuşirii cotaţiei barilului de petrol. Săptămâna trecută însă, cotaţiile ţiţeiului au revenit surprizător, câştigând circa 30% în cinci şedinţe de tranzacţionare. Prin urmare, de azi distribuitorii de carburanţi din România şi-au ajustat şi ei preţurile carburanţilor în concordanţă cu barilul de petrol.

Preţul carburanţilor îl urmează pe cel al produselor petroliere şi al petrolului cu o întârziere de circa 15 zile.

În prezent, un litru de carburant conţine circa 58% taxe către stat, deci nu poate urma în acelaşi procent cotaţia barilului de ţiţei. Spre exemplu, o ieftinire de 50% a barilului antrenează o ieftinire a carburanţilor de circa 20%.

O altă influenţă importantă o are cursul de schimb leu-dolar. Petrolul şi produsele petroliere sunt cotate în dolari, însă distribuţia în România se face în lei, după care furnizorul este plătit tot în dolari – o întârziere de 30-45 de zile funcţie de fluxul de producţie/achiziţie între preţul de achiziţie şi preţul de desfacere. Astfel, o depreciere a leului în faţa dolarului aduce cu sine scumpirea carburanţilor.

Fiecare parte componentă a preţului are influenţă în preţul final. Dar nu înseamnă, în mod automat, că o ajustare într-un sens a unei componente duce la o ajustare proporţională a preţului final. Spre exemplu, cotaţia barilului de ţiţei poate scădea semnificativ, dar, în acelaşi timp, dolarul se poate aprecia în raport cu leul, în aşa fel încât preţul final să rămână neschimbat sau să scadă foarte puţin.

În România există trei mari producători de carburanţi – Petrom, Rompetrol şi LukOil – şi mai mulţi distribuitori majori.

Trendul de preţ al carburanţilor este urmat fără excepţie de toţi distribuitorii, chiar dacă în proporţii diferite.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale ...
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activităţi de susţinere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), în cadrul......
Începe amenajarea celui mai mare târg de Crăciun din București. Se deschide pe 27 noiembrie, în Piața Constituției
Începe amenajarea celui mai mare târg de Crăciun din București. Se deschide pe 27 noiembrie, în Piața Constituției
De luni, 2 noiembrie, începe organizarea Târgului de Crăciun București, pe o suprafață de 20.000 mp. Piața Constituției ...
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările la A7 Bacău – Mircești
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările ...
Grupul UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, vrea să finalizeze anul acesta lucrările la loturile din Autostrada ...
Întâlnire strategică SUA-România. „Sunteți unul dintre cei mai importanţi aliaţi” – oficial american
Întâlnire strategică SUA-România. „Sunteți unul dintre cei mai importanţi aliaţi” – oficial american
Întâlnire strategică SUA-România. Subsecretarul de stat american pentru securitate internaţională şi armament Thomas ...