Ryanair va anula vineri 190 de zboruri în Europa

Ryanair a anunţat că va anula 190, sau aproximativ 8% din cele 2.400 de zboruri programate vineri, ajustându-şi programul în perspectiva grevei sindicatelor din Germania, Italia, Portugalia, Spania, Belgia şi Olanda, transmit BBC şi DPA.
Economica.net - mie, 26 sept. 2018, 06:48
Ryanair va anula vineri 190 de zboruri în Europa

Operatorul aerian irlandez a precizat că vor fi afectaţi 30.000 de pasageri, care vor fi anunţaţi prin SMS şi email.

Ryanair şi-a exprimat „sincerele regrete din cauza întreruperilor nedorite care afectează clienţii”.

Angajaţii din alte ţări decât Irlanda sunt nemulţumiţi deoarece Ryanair i-a angajat în conformitate cu legislaţia irlandeză. Ei susţin că au o situaţie nesigură din cauza acestui tip de contract, care le blochează accesul la beneficiile de stat din ţara lor de origine.

Angajaţii spun că sunt obligaţi să-şi primească salariile în conturi bancare irlandeze, ceea ce le afectează posibilitatea de a lua credite în ţara lor de origine.

Ryanair susţine că anul viitor angajaţii vor avea impozite şi contracte locale, dar în anumite condiţii.

Germania, Italia şi Spania sunt cele mai importante pieţe europene ale Ryanair.

În 13 august, Ryanair s-a confruntat cu cea mai severă mişcare de protest din istoria sa de 33 de ani, fiind afectaţi aproximativ 55.000 de pasageri şi aproape 400 de zboruri anulate.

Greva, care a avut loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.

Germania a fost ţara cea mai lovită de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Ieftinire în benzinării azi, benzina și motorina costă aproape la fel. Ce se întâmplă
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a redus azi prețul motorinei vândute în stațiile proprii și a menținut prețul benzinei....
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare judeţ
Ciolacu: Regionalizarea României şi reforma bugetară trebuie făcute, dar e nevoie de analize şi studii pentru fiecare ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, ...
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card mai ușor de folosit?
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card ...
Numărul unic #7458 a fost accesat de peste 11 milioane de ori în 2023, doar pentru plata călătoriilor cu mijloacele STB ...
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet majorează cu 490.000 de dolari capitalul social al Bob IoT Enterprise, fabrică unde se produc mai multe dispozitiv ...