Săptămâna viitoare se reia dezbaterea legii RCA. Ce amendamente noi vor intra în dezbatere

Săptămâna viitoare proiectul legii RCA ar trebui să intre în dezbatere la Comisia de Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor. Săptămâna aceasta toţi actorii implicaţi în piaţa de RCA au fost chemaţi să îşi exprime punctul de vedere asupra amendamentelor propuse de asigurători şi intermediarii în asigurări asupra proiectului de lege, iar FORT (asociaţie de transportatori) a cerut prelungirea perioadei de valabilitate a tarifelor plafonate la poliţele de asigurări RCA.
Gabriela Ţinteanu - mar, 07 mart. 2017, 22:02
Săptămâna viitoare se reia dezbaterea legii RCA. Ce amendamente noi vor intra în dezbatere

Proiectul de lege se zbate de mai bine de un an de zile să prindă o formă publicabilă şi a fost gândit iniţial tot pentru a oferi un mijloc de protecţie a consumatorilor la majorările excesive ale tarifelor RCA de către asigurători, tarife practicate după intrarea în faliment a Astra şi Carpatica. Între timp a fost dată OUG 54/2016 care a plafonat tariferle poliţelor de aasigurări de o perioadă de şase luni, perioadă care expiră la 1 mai 2017.

După numirea noului Parlament au reînceput frământările. Cele două acte legislative fiind deja trecute de Senat, unul cu respiungere (OUG 54/2016 care nu a fost privită cu ochi prea buni nici de Comisia European) celălalt aprobat, îşi continuă drumul spre Camera Deputaţilor. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurări din România (UNSAR) şi UNSICAR (asociaţia brokerilor) au trimis o serie de amendamente la proiectul de lege care se presupune că ar trebui să treacă de parlament şi să meargă către preşedinţie până la Sărbătorile de Paşte.

Jucătorii din piaţa asigurărilor au cerut Legislativului majorarea cheltuielilor administrative şi de vânzare ale poliţelor de asigurare, incluse în tariful de primă, de la 25% din tariful rezultat, cât stipulează în prezent proiectul de lege RCA, la 35% din tariful de bază. Proiectul de lege ar trebui să intre în vigoare înainte de 19 mai, dată la care expiră perioada de îngheţare a tarifelor RCA, în vigoare acum.

Proiectul de lege stabileşte o metodă de calcul al tarifului maximal pe care o societate de asigurări îl poate practica în vinderea poliţelor RCA. Schematic, prima de asigurare va fi compusă din prima tehnică plus o rată maximă a cheltuielilor, stabilită acum la maximum 25% din preţul primei RCA. Prețul poliței RCA este compus din prima de risc (calculată ca frecvența daunei înmuțită cu valoarea daunei medii) și prima comercială. Prima comercială se adaugă primei de risc.

În general, prima comercială conține 30% cheltuieli administrative (salarii, cheltuieli de promovare a produsului ş.a.), în jur de 10% rata de profit și circa 5% primele cedate în reasigurare. Tot în prima comercială sunt incluse şi taxele către diverse instituţii ale statului: circa 8 % (2% FPVS, 2,5% BAAR, 0,8% CEDAM, restul taxa functionare ASF, FGA, Fond de rezoluţie, etc). Tot aici sunt incluse şi costurile de distribuţie (comisioanele de intermediere a poliţelor). Tot la cheltuieli administrative ale societăților de asigurare intră şi primele cedate de companie în reasigurare, sistemul informatic, evidenţa poliţelor, salariile inspectorilor de daune etc.

Alte amendamente care vor fi luate în discuţie se referă la sistemul Bonus Malus, care la felul în care este reglementat acum permite mai degrabă recompensarea şoferilor indisciplinaţi decât a celort disciplinaţi. Pe de altă parte rezilierea poliţelor de asigurare pe durata nefolosirii autovehicului sunt fapte care nu sunt văzute ca fiind fezabile, cu atât mai mult cu cât directiva europeană cere existenţa permanentă a acestei poliţe auto obligatorii. În plus, un autovehicul poate produce pagube şi stând pe loc, după cum subliniază unul dintre specialiştii în asigurări RCA.

Acesta precizează că o lege de acest fel ar trebui să fie aproape de păgubit şi să ofere consumatorului o primă corectă. „În schimb, toate cerinţele noi vizează doar o creştere a cheltuielilor, să se facă constatări de daună la domiciliu, să se instituie prin lege sistemul rent a car pentru durata reparaţiilor, etc. Practic, transferăm costurile dintr-o parte în alta şi nu ne uităm exact la indicatorii principali: frecvenţa daunei nu a scăzut, iar costurile cu despăgubirile au crescut în continuare”, precizează specialistul citat.

Amendamente aduse de asigurători la proiectul legii RCA se referă şi la sistemul punctelor de traumă (stabilite în comun cu Institutul de Medicină Legală) care a lăsat legiuitorului posibilitatea să stabilească valoarea acestuia. La ora actuală, valoarea acestuia este stabilită în proiect la două salarii minime brute pe economie, care este 1.450 lei. Pentru a se evita solicitarea unor daune uriaşe se doreşte stabilirea unui maxim al valorii daunei morale la 200 de puncte traumatice, ceea ce înseamnă un maximum 290.000 de lei. În afara daunei morale, partea vătămată ar mai avea decontate cheltuielile de spitalizare, costurile cu medicamentele, etc

Surse din mediul politic spun că OUG 54/2016, care a primit deja aviz negativ de la Comisia de Buget finanţe din Senat, va fi refuzată până la final, dar nu înainte de a avea definitivat şi aprobat proiectul de lege RCA, care va fi o alternativă viabilă după data de 1 mai când expiră actualele tarife stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Dacă solicitarea FORT va fi aprobată de Parlament, actaulele tarife ale poliţelor RCA pot fi prelungite confrorm OUG 54/2016 de două ori câte trei luni. Frumuseţea este că tarife limitate la costurile actuale se pot obţine pe un an şi jumătate şi la ora actuală: o poliţă RCA pe şase luni imediat ce s-a dat legea de plafonare a tarifelor şi una pe un an de zile încheiată la sfârşitul lunii aprilie, înainte de expirarea termenului de valabilitate a tarifelor RCA.

Te-ar mai putea interesa și
Cum văd managerii economia României în perioada martie-mai 2024 – sondaj INS
Cum văd managerii economia României în perioada martie-mai 2024 – sondaj INS
Managerii români estimează că activităţile din industria prelucrătoare, comerţul cu amănuntul şi servicii vor înregistra o creştere moderată, în perioada martie-mai, în timp ce pentru......
Guvernul vrea să continue cu prețurile plafonate la energie dar fără să mai garanteze că dă și banii înapoi furnizorilor. Industria solicită de urgență remedierea situației
Guvernul vrea să continue cu prețurile plafonate la energie dar fără să mai garanteze că dă și banii înapoi furnizorilor. ...
Proiectul de OUG de modificare a legislației referitoare la plafonarea prețurilor la energie și gaze, care ar urma să ...
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Rusia spune că NATO se pregăteşte pentru un potenţial conflict în Europa de Est şi regiunea Mării Negre
Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea aliaţilor săi pentru ...
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, lângă București
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, ...
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță o nouă ...