Scoţi de la bancă mai puţini bani decât depui? Există alternative

Ce faci când ai economii şi constaţi că banii depuşi în bancă valorează mai puţin decât atunci când i-ai depus în cont? De 18 ani, în România există o alternativă chiar şi pentru cei care au cunoştinţe minime despre economie.
Economica.net - mie, 13 nov. 2013, 09:29
Scoţi de la bancă mai puţini bani decât depui? Există alternative
Primul gând care trece prin mintea oricărui român cu ceva bani puşi deoparte este de a merge cu ei la bancă. Este greu de imaginat că poţi depune într-un depozit bancar o sumă, iar când o retragi să poţi face mai puţin de acei bani. În realitate, de multe ori chiar se intamplă acest lucru, pentru că puţini se gândesc la rata inflaţiei sau la comisioanele impuse de instituţiile bancare atunci când îşi cântăresc câştigul.
 
La una dintre cele mai mari bănci locale, se oferă o dobândă de 3,15% pe an pentru un depozit cu scadenţă la şase luni, dar se percepe la retragere un comision de 0,5%. La acest cost se adaugă şi rata inflaţiei pentru sfârşitul lui 2014, estimată de BNR la 3%. Astfel, la un depozit de 15.000 lei, dobânda încasată este de circa 236,25 lei, însă la retragere banca îşi păstrează 76,81 lei, rezultând o dobândă netă de 159,44 lei. Ajustând cu prognoza oficială pentru inflaţie, valoarea reală a sumei obţinute din acest plasament scade la 14.932 lei.
 
Care sunt alternativele
 
În aceste condiţii, chiar şi cei cu minime cunostinţe despre economie îşi pot spori banii, dacă trec peste teama de eşec. În definitiv, există specialişti în orice domeniu de activitate, care pot lucra pentru tine în anumite condiţii. Costurile pot fi similare sau chiar mai mici decât „liniştitorul comision bancar”. De asemenea, este important să beneficiezi de o paletă mare de posibilităţi investiţionale, pentru că fiecare individ este unic, iar modul în care face investiţii ar trebui sa îi reflecte personalitatea. Or, Bursa, adică entitatea care permite accesul la majoritatea temelor investiţionale, există deja în România de aproximativ 18 de ani.
 
Cunoscută în special pentru tranzacţionarea de acţiuni, produsele disponibile la Bursa de Valori Bucureşti variază de la obligaţiuni (titluri de credit asemănătoare cu depozitele bancare), până la instrumente financiare complexe, randamentul potenţial şi nivelul de risc pentru fiecare dintre acestea variind proporţional de la foarte scăzut, la speculativ. Deşi există o locaţie fizică în care sunt înregistrate tranzacţiile, bursa foloseşte tehnologiile moderne de comunicare, o proporţie covârşitoare din investiţii fiind derulate prin internet (device-uri fixe şi mobile), ceea ce oferă avantaje din perspectiva vitezei cu care circulă informaţiile, a gradului de siguranţă şi al costurilor de operare.
 
Cine lucrează împreună cu tine
 
În sensul larg, piaţa de capital este formată dintr-o suită de jucători, cum sunt brokerii sau instituţiile de supraveghere. Compania de brokeraj este membru al bursei şi este entitatea care îţi facilitează accesul la tranzacţiile din piaţa de capital. Aceasta, pe lângă serviciul de tranzacţionare, îţi pune la dispoziţie informaţiile necesare, datele financiare ale companiilor sau rapoarte de analiză şi are o echipă dedicată care îţi va răspunde la toate întrebările. În plus, poţi avea acces în timp real la portofoliu şi mecanismele necesare pentru managementul poziţiilor. În cazul în care ai nevoie de ajutor, contul tău poate avea şi un consultant cu experienţă, care te poate ghida în alegerea celor mai bune soluţii pentru portofoliu, luând în calcul profilul de risc şi aşteptările. Este bine ştiut că nivelul de randament potenţial este direct proporţional cu riscul asumat, în consecinţă este ideal să cunoaştem ce investiţii ni se potrivesc din acest punct de vedere.
 
Investeşti cum eşti
 
Fiecare dintre noi are un profil investiţional diferit, capacitatea noastră de a ne expune la risc fiind influenţată de importanţa economiilor în bugetul anual, de nivelul averii nete raportat la cheltuieli, de anumite obiective importante în viaţă şi de orizontul de timp pentru care ne construim portofoliul. La acest calcul intervine factorul psihologic şi relatia cu riscul în general, însă este important ca fiecare dintre noi să pună în balanţă capacitatea de a-şi asuma un risc cu emoţiile legate de o investiţie. Un astfel de test poţi face pe site-ul Tradeville, broker de 18 ani la Bursa de Valori Bucureşti.

VEZI AICI TESTUL


Cei interesati de investiţiile la bursă trebuie să aibă grijă când îşi aleg compania de brokeraj cu care vor să colaboreze, pentru că ofertele diferă de la o instituţie la alta. În luarea unei decizii ar trebui să conteze experienţa, seriozitatea, asistenţa operaţională oferită şi, nu în ultimul rând, costurile totale. Pentru începători, există şi conturi demonstrative cu ajutorul cărora poate învăţa să tranzactioneze online la bursă, în condiţii de piaţă reală, dar cu bani virtuali. DACA VREI UN CONT DEMO INTRA AICI 

Material realizat cu sprijinul casei de brokeraj Tradeville

Te-ar mai putea interesa și
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiție ce face parte din strategia de dezvoltare durabilă a companiei, construită de firma autohtonă......
Lista autostrăzilor şi drumurilor expres preluate de CNIR de la CNAIR, după operaţionalizarea sa
Lista autostrăzilor şi drumurilor expres preluate de CNIR de la CNAIR, după operaţionalizarea sa
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a preluat de la Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii ...
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat – Xi Jinping, la întâlnirea cu premierul olandez
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat – Xi Jinping, la întâlnirea cu premierul olandez
Progresul tehnologic al Chinei nu poate fi frânat, a declarat preşedintele chinez Xi Jinping, care l-a primit miercuri ...
Autoritatea pentru concurenţă din Polonia a amendat Amazon cu 7,8 milioane de dolari
Autoritatea pentru concurenţă din Polonia a amendat Amazon cu 7,8 milioane de dolari
 Autoritatea pentru concurenţă din Polonia (UOKiK) a amendat compania americană Amazon cu 31 de milioane de zloţi (7,8 ...