Şeful ANAF a fost înlocuit din funcţie. Zvon: Vine Diaconu

Şerban Pop a fost retras de la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) după o discuţie avută luni cu premierul Ponta, au declarat surse guvernamentale, în timp ce alţi oficiali spun că postul va fi preluat de Gelu Ştefan Diaconu, actual secretar de stat în Ministerul Economiei.
Economica.net - lun, 22 apr. 2013, 13:32
Şeful ANAF a fost înlocuit din funcţie. Zvon: Vine Diaconu

Motivul îndepărtării lui Pop ar fi că nu a reuşit să reducă evaziunea fiscală.

Gelu Diaconu a fost director general adjunct al Autorității Naționale a Vămilor, în perioada 1997-2001. În 2005, el a ajuns vicepreședinte al ANAF şi șef la Vamă, fiind numit de premierul de-atunci, Călin Popescu Tăriceanu.

El a fost schimbat din funcție în februarie 2009 de premierul Emil Boc, ajungând director general la acelaşi ANAF. Este finul senatorului liberal Dan Radu Rușanu, la fel ca ministrul Finanţelor, Daniel Chițoiu, şi el fost şef ANAF.

Şerban Pop a fost numit la conducerea ANAF în locul lui Sorin Blejnar, care a fost revocat in funcţia de preşedinte al ANAF de fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, în urma unei analize a performanţei manageriale a ANAF.

Găsiţi aici CV-ul lui Gelu Ştefan Diaconu


Om de încredere al Ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu

 

Anul trecut, în vară, Daniel Chiţoiu devenea preşedinte interimar PNL, funcţie părăsită tot provizoriu de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, care prelua funcţia de preşedinte intermiar al României. Chiţoiu era atunci ministrul Economiei, post pe care a trebuit să-l părăsească pentru că nu mai putea sa-si duca la indeplinire toate sarcinile de ministru. Astfel, a dat un ordin prin care atribuţiile sale erau preluate de un secretar de stat din Minister, nimeni altul decât Gelu Ştefan Diaconu, numit secretar de stat la doar o zi după preluarea interimatului PNL de către Chiţoiu.

La această oră, numirea lui Diaconu în funcţie nu este sigură. Premierul Ponta este cel care va semna numirea noului şef ANAF. Acesta ar putea avea două sarcini majore: reducerea evaziunii fiscale, cerută de guvern, şi o eventuală reorganizare a întregului aparat ANAF, dorită de ministrul Chiţoiu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră în România. Unde deschide prima unitate
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră în România. Unde deschide prima unitate
Simon’s Burger, lanțul de restaurante fast-food din Ungaria, intră pe piața din România în sistem de franciză. Extinderea lanțului pe plan local este coordonată de co-fondatorii StartUp......
Ministrul Energiei controlează la sânge comunicarea tuturor societăților din subordine. Orice comunicare trebuie să ajungă obligatoriu la Minister înainte, pentru validare DOCUMENT
Ministrul Energiei controlează la sânge comunicarea tuturor societăților din subordine. Orice comunicare trebuie să ...
Ministerul Energiei a emis o circulară către conducerile tuturor companiilor la exercită calitatea de acționar majoritar ...
Analiza ajutoarelor de stat arată că statele membre sprijină priorităţile-cheie ale UE, în contextul reducerii cheltuielilor – Comisia Europeană
Analiza ajutoarelor de stat arată că statele membre sprijină priorităţile-cheie ale UE, în contextul reducerii cheltuielilor ...
Statele membre ale UE au cheltuit 90% din ajutoarele de stat pe care le-au primit pentru a sprijini priorităţile UE, în ...
Anunțul lui Nicușor Dan. Președintele spune că România începe un proces profund de reconciliere naţională
Anunțul lui Nicușor Dan. Președintele spune că România începe un proces profund de reconciliere naţională
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că România este la începutul unui proces profund de reconciliere naţională ...