Spitalele publice, beneficiare de proiecte din fonduri europene, pot primi şi sume de la bugetul de stat

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri OUG 30/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene, care privesc lărgirea ariei proiectelor nefinalizate ale căror cheltuieli pot fi decontate din fonduri europene, precum şi posibilitatea asigurării din bugetul de stat a sumelor necesare cofinanţării proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă pentru spitale.
Economica.net - mie, 17 oct. 2018, 14:10
Spitalele publice, beneficiare de proiecte din fonduri europene, pot primi şi sume de la bugetul de stat

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene, care vizează: sporirea ritmului de implementare a programelor operaţionale, prin identificarea unor condiţii de decontare a unor cheltuieli eligibile în cadrul programului, deja efectuate de către beneficiarii de proiecte nefinalizate, şi includerea acestora în aplicaţii de plată către Comisia Europeană, precum şi instituirea posibilităţii asigurării din bugetul de stat a sumelor necesare cofinanţării proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă, ai căror beneficiari sunt spitalele.

Proiectul prevede lărgirea ariei proiectelor nefinalizate, ale căror cheltuieli pot face obiectul decontării din fonduri europene, prin adăugarea proiectelor finanţate şi din alte bugete, respectiv finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale, din bugetele instituţiilor finanţate integral din venituri proprii sau finanţate în cadrul programelor operaţionale 2007 – 2013, din fonduri externe nerambursabile şi cofinanţare de la bugetul de stat.

„În perioada de programare 2014 – 2020 sunt eligibile din fonduri europene structurale şi de investiţii cheltuielile aferente proiectelor nefinalizate finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, din bugete locale sau din bugetele instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, din împrumuturi de la instituţii financiare internaţionale sau bănci de dezvoltare/ cooperare internaţională sau finanţate în cadrul programelor operaţionale 2007 – 2013, din fonduri externe nerambursabile şi cofinanţare de la bugetul de stat”, prevede textul adoptat.

De asemenea, proiectele nefinalizate, finanţate prin Programul naţional de dezvoltare locală, pot face obiectul decontării din fonduri europene structurale şi de investiţii, în perioada de programare 2014 – 2020. Sumele cuvenite a fi rambursate beneficiarilor acestor proiecte se fac venit, la o poziţie distinctă, în bugetul din care a fost asigurată sursa de finanţare a cheltuielilor sau se transferă în conturile programului operaţional 2007 – 2013 din care a fost finanţat proiectul, conform regulilor de implementare ale programelor operaţionale.

Prin excepţie, din sumele care se cuvin bugetului de stat, 25% se virează de către ordonatorii principali de credite cu rol de autoritate de management într-un cont distinct de venituri al bugetelor locale ale beneficiarilor unităţi administrativ-teritoriale şi vor fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare a acestor bugete, inclusiv pentru finanţarea părţii din proiect rămasă de executat la data aprobării finanţării din fonduri europene structurale şi de investiţii şi/ sau plata corecţiilor financiare stabilite în cadrul proiectului. Sumele rămase neutilizate se reflectă în excedentul bugetului local şi vor fi utilizate în anul următor cu aceeaşi destinaţie.

„Spitalele publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Transporturilor, beneficiare ale unor proiecte finanţate din fonduri europene în perioada de programare 2014 – 2020, pot primi, în completare, sume de la bugetul de stat, prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Transporturilor, după caz, pentru finanţarea cofinanţării care trebuie asigurată de către beneficiari potrivit contractelor de finanţare sau acordurilor de parteneriat”, mai prevede textul adoptat.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...