Strategia Energetică a României ar putea fi aprobată în a doua parte a anului – secretar de stat

Strategia Energetică a României 2017-2035 ar putea fi aprobată în cea de-a doua jumătate a acestui an, după primirea avizului de mediu, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Energiei Corina Popescu, într-o conferinţă pe teme energetice.
Economica.net - mar, 21 feb. 2017, 04:59
Strategia Energetică a României ar putea fi aprobată în a doua parte a anului - secretar de stat

‘Strategia energetică este în etapa obţinerii avizului de mediu, deci ea o să mai fie în continuare supusă dezbaterilor publice. Această dezbatere publică pentru obţinerea avizului de mediu durează. Estimările noastre arată că, în a doua parte a anului, ar putea să fie aprobată. Este foarte important ca anul acesta România să aibă o strategie, pentru că, la începutul anului viitor, trebuie să transmită către Comisia Europeană planurile integrate energie-mediu, care vor conţine ţinte, obligaţii, programe, pe care România trebuie să le monitorizeze. Ordinea firească aceasta este: să ai o strategie cu direcţii, să arăţi care este direcţia, după care vii cu planul de măsuri concrete. Aşa este bine să aibă şi România’, a explicat ea.

Corina Popescu a adăugat că, potrivit draftului de strategie, România are nevoie de investiţii de 20 de miliarde de euro în sectorul energetic.

’20 de miliarde de euro era o estimare cumva macro. În strategie au fost trasate nişte direcţii, s-au dat nişte key-points pentru viitor. Aici intervine pasul al doilea, cu planurile naţionale integrate de energie-mediu, unde trebuie detaliate proiectele şi trebuie făcută o evaluare mult mai exactă. Pare cumva îngrijorător când auzi că trebuie să investeşti 20 de miliarde de euro ca să ai aceeaşi stabilitate. Este clar că statul nu va avea puterea să investească toată această sumă, deci cumva se vor atrage fonduri să se investească. Sper să învăţăm din lecţiile din trecut şi să nu mai păţim ce am păţit cu cei care au crezut în România şi au investit în regenerabile’, a precizat reprezentantul ministerului.

Potrivit acesteia, există şi alte mecanisme de atragere a investiţiilor.

‘Este Planul Naţional de Investiţii unde producătorii îşi pot păstra o sumă de bani şi, în loc să o plătească, să investească să îşi retehnologizeze propriile unităţi de producţie. Sunt mai multe modalităţi în care se pot atrage fonduri’, a mai spus secretarul de stat.

Întrebată în ce direcţie se vor duce banii pe care îi va plăti Enel pentru participaţia minoritară de la Electrica Muntenia Sud, aşa cum a decis recent Curtea de Arbitraj de la Paris, respectiv suma de 401 milioane de euro, ea a răspuns: ‘Nu ştiu să vă spun, nu ştiu’.

Totodată, Corina Popescu a precizat că modificarea legislaţiei din domeniul regenerabilelor va intra în vigoare în prima parte a acestui an, ceea ce va însemna o stabilitate în acest sector.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul petrolului Brent scade sub pragul de 60 de dolari pe baril
Prețul petrolului Brent scade sub pragul de 60 de dolari pe baril
Prețurile petrolului au scăzut cu 2% marți dimineață, pe fondul creșterii speranțelor privind un acord de pace în Ucraina, coborând cotațiile Brent sub pragul de 60 de dolari pe baril, la......
AUR propune un manifest cu zece măsuri pentru o „opoziţie naţională”
AUR propune un manifest cu zece măsuri pentru o „opoziţie naţională”
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, marţi seară, un set de măsuri pe care care AUR le va întreprinde pentru ...
Preşedintele american Donald Trump se va adresa naţiunii miercuri seară
Preşedintele american Donald Trump se va adresa naţiunii miercuri seară
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că se va adresa naţiunii miercuri seară într-un discurs televizat, ...
Şeful Romsilva: Am reuşit menţinerea a 48.000 de hectare de pădure în proprietatea publică a statului, au fost litigii şi de 17 ani
Şeful Romsilva: Am reuşit menţinerea a 48.000 de hectare de pădure în proprietatea publică a statului, au fost litigii ...
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a reuşit, în 2025, să menţină aproximativ 48.000 de hectare de pădure administrate ...